Săptămâna care a trecut a înregistrat o serie de evenimente uluitoare: tancurile Turciei au pătruns în Siria și i-au atacat pe kurzi, aliații americanilor, iar vicepreședintele american Joe Biden a venit la Ankara, într-o tentativă evidentă de a-l aduce pe Erdogan la sentimente mai bune, ocazie cu care i-a somat pe kurzi să se retragă. Pentru a încerca să descâlcim acest ghem de sfori strategice, publicăm integral un excepțional interviu acordat de expertul Gérard Chaliand ziarului francez Le Figaro.
Gérard Chaliand este un profesor universitar și scriitor, specialist în conflicte armate și relații internaționale și strategice. Predă la Școala Națională franceză de Administrație, la Școala de Război, la Harvard, Berkeley și Singapore. Autor a numeroase lucrări, traduse în zeci de limbi. Ultima sa carte: „De ce pierdem războiul? O nouă artă occidentală”, a apărut în martie 2016.
- Armata turcă a intervenit în nordul Siriei pentru a recuceri din mâinile ISIS orașul Jarablus, unul dintre ultimele puncte de trecere ale Statului Islamic între Siria și Turcia. Doar acesta este scopul intervenției?
- La Jarablus, în Siria, Erdogan intervine mai puțin pentru a distruge ISIS, cât pentru a stopa înaintarea kurzilor. Într-adevăr, Jarablus se află într-o zonă a ISIS prinsă în clește între două regiuni kurde: Afrin și Kobane.
Kurzii continuă să înainteze în fața ISIS și vor să unească cele două regiuni. Această joncțiune era pe cale să se producă, odată ce kurzii din Siria au pus stăpânire pe orașul Manbij, acum câteva săptămâni.
Pentru Erdogan, un teritoriu unic în mâinile kurzilor din Siria este ceva absolut nenegociabil, pentru că aceasta ar însemnă să nu mai existe posibilitatea unei treceri directe între Turcia și Siria. Deci faptul că Erdogan atacă ISIS este doar un pretext: în realitate, este o mișcare pregătită de multă vreme.
Între timp, a trimis în această zonă alte forțe islamiste, formate chiar în Turcia, mai ales turkmeni. Președintele turc vrea să împiedice cu orice preț această joncțiune kurdă și, în acest scop, își trimite armata și alte trupe siriene islamiste împotriva ISIS.
- În ce măsură această intervenție este legată de recenta reapropiere dintre Erdogan și Putin?
- Până acum, armata turcă nu a intervenit la sol și s-a mulțumit cu tirurile de mortiere, pentru că se temea de bombardamente ruse în replică.
Statul major de la Ankara a conștientizat perfect că trupele turce nu puteau trece frontiera, deoarece riscau să se afle într-o poziție vulnerabilă.
Recep Erdogan l-a vizitat pe președintele Putin și a obținut de la acesta ca Rusia să nu răspundă cu bombardamente. În schimb, Recep Erdogan recunoaște în sfârșit că regimul de la Damasc nu va cădea și că Bashar Al-Assad va rămâne în funcție, cel puțin provizoriu. Este un troc, un acord tactic care convine Moscovei, Ankarei și Damascului...
- Cum vede regimul de la Damasc această intervenție a Turciei contra ISIS, dar, în realitate, împotriva kurzilor?
- Până acum, regimul de la Damasc era relativ neutru față de kurzii din Siria, în măsura în care aceștia nu îl atacau. Între Assad și kurzi exista un fel de acord tacit „tu nu mă ataci pe mine, eu nu te atac pe tine”. Lucru de înțeles, dat fiind că islamiștii (membri sau nu ai ISIS), erau principalul inamic al guvernului de la Damasc.
Acum că regimul s-a consolidat, mai ales după acordul ruso-turc, nici Assad nu vrea ca kurzii din Siria să devină prea importanți. Împărtășește aceeeași poziție cu Erdogan. De aceea, regimul de la Damasc a atacat Hassake, în nord-vestul Siriei. Acest oraș era controlat în parte de trupele lui Assad, dar se află în plină regiune controlată de kurzi.
În privința bombardării Hassake, să nu uităm și că forțele americane au atacat direct trupele lui Assad. Au făcut-o pentru a nu permite ca kurzii să fie expulzați din oraș. Ne aflăm deci într-o încurcătură foarte complicată!
În ceea ce-i privește strict pe kurzi, totuși, Erdogan și Assad au în parte interese convergente. Politica lui Erdogan este una extrem de rapidă și de vie, care trece de la o alianță de circumstanță la altă alianță de circumstanță, pentru a păstra inițiativa, indiferent de dificultăți.
Pentru el, singurul lucru nenegociabil sunt kurzii din Siria, legați de kurzii turci din PKK, și în această privință are dreptate.
- În fața intervenției turce, kurzii au posibilitatea militară, după recucerirea Manbij, să-și continue înaintarea împotriva ISIS, pentru a-și unifica teritoriul de-a lungul întregii frontiere nordice a Siriei?
- Au foarte puțin timp la dispoziție! Va trebui să se miște repede. Scopul lor nu mai este neapărat cel de a recuceri Jarablus, pentru că ciocnirea cu trupele turce ar fi o greșeală uriașă. Trecând mai la sud de Jarablus, ei vor căuta să închidă trecerea între Siria și Turcia și să unifice integral diferitele teritorii kurde, mai ales cantoanele Afrin și Kobane.
Vor primi trupele turce ordin să meargă și mai la sud, pentru a împiedica acest proiect kurd al unui „Rojava” (numele Kurdistanului sirian – n.r.) unificat? Nu știu, însă pentru kurzii din Siria sunt ă sumedenie de dificultăți.
Întregul teritoriu despre care e vorba este unul absolut plat ca în palmă. Este cu totul imposibil de apărat. Nu avem nici pe departe configurația de relief muntoasă, pe care o au kurzii din Irak sau kurzii din regiunea Hakkari din Turcia.
- Această uimitoare apropiere între Damasc și Ankara, în chestiunea kurdă, poate schimba datele bătăliei pentru Alep, capitala economică a Siriei, care este tăiată în două, o parte controlată de guvern, susținut de Rusia și Iran, și o parte de rebelii islamiști, sprijiniți de Turcia?
- Nu, la Alep se va păstra o configurație diferită. Regimul de la Damasc, care este sprijinit de Iran, nu are câtuși de puțin aceleași interese ca Turcia, care nu a încetat să-i sprijine pe islamiști. Pe termen lung, interesul Turciei rămâne căderea regimului Assad și victoria islamiștilor.
Căci cine sunt „rebelii” susținuți de Turcia? Sunt fostul Front Al-Nusra, rebotezat Frontul Fath Al-Sham, sunt Jaysh Al-Islam (Armata Islamului), sunt Ahrar Al-Sham, altfel zis toate sunt mișcări islamiste.
În realitate, trupele pe care americanii le numesc „rebeli moderați” abia pot umple trei hoteluri! Nu există o mișcare democratică propriu-zisă în această țară!
- După cinci ani de război, asistăm la începutul unui compromis între marile puteri regionale? Cum se poziționează Statele Unite, care îi susțin pe kurzi în sânul Frontului Democratic Sirian, dar în același timp se apropie de Rusia și se desprind de islamiști?
- Nu există nici un compromis regional, pentru că nu există nici o soluție în perspectivă pentru Siria. Desigur, există o serie de progrese. Rușii și americanii au căzut de acord să se opună islamiștilor. Ei mai sunt de acord și să-i sprijine pe kurzi în Siria, cu excepția acordului prin care Moscova recunoaște că trupele turce pot pătrunde până la Jarablus, fără a fi bombardate (între timp, în vizită la Ankara, Joe Biden i-a somat pe kurzi să se retragă total la vest de Eufrat – n.r.).
În rest, Statele Unite vor continua cu aceeași politică, adică să nu se certe cu Turcia, care rămâne un aliat important pe termen lung.
Situația este, fără îndoială, destul de tensionată, însă nu periclitează echilibrul general. Un exemplu: este posibil ca americanii să-și fi retras armele nucleare de la baza Incirlîk, pe care o folosesc încă din timpul Războiului Rece și care este un loc strategic. De partea turcă, există o veritabilă campanie care urmărește să-i facă pe americani responsabili pentru lovitura de stat ratată din iulie. Teoria complotului este foarte iubită în Orientul Mijlociu.
După părerea mea, legat strict de tentativa de puci, Statele Unite nu au fost implicate. Dar americanii au arătat ostilitate față de politica lui Erdogan. Astfel, când acesta a mers în Statele Unite pentru a-l omagia pe Mohammad Ali, la funeralii, familia boxerului i-a „interzis” președintelui turc să ia cuvântul.
Nimeni nu mă va face să cred că familia a putut lua singură, fără acordul Washingtonului, decizia de a interzice unui șef de stat să spună câteva cuvinte. A fost un mesaj clar transmis de Statele Unite lui Erdogan: Washingtonul nu apreciază deloc politica pe care o practică!
De doi sau trei ani, politicile Arabiei Saudite și Turciei nu mai o urmează deloc pe cea a Statelor Unite. Există alianțe despre care se poate spune – pentru a fi măsurat – că sunt ambigue.
În Siria suntem într-o încurcătură totală, în care așa-zișii aliați sunt și adversari. Turcia se întoarce când spre unul, când spre altul. În doar câțiva ani, turcii au trecut de la un antisionism pronunțat la relații cordiale cu statul evreu, de la antagonisme virulente cu Rusia, la scuze oficiale pentru avionul doborât și la o reapropiere de Moscova, de la o condamnare totală a regimului lui Bashar Al-Assad la o renunțare a debarcării acestuia ca o condiție prealabilă pentru orice negocieri.
Toate acestea reprezintă tactică diplomatică. Turcii sunt foarte puternici! Trebuie să recunoaștem că Erdogan – indiferent ce credem despre el – este un șef de stat care are mult talent.