Ce surpriză i-a făcut Anastasia Nichita logodnicului său: La mulți ani, viitorul meu milionar. Video

Sursa foto: Facebook/anastasianichita

Republica Moldova.  Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, l-a surprins într-un mod neașteptat pe logodnicul său, care și-a sărbătorit ziua de naștere. Deși erau la zeci de kilometri distanță unul de altul, sportiva a reușit aproape de miezul nopții să-i spună personal „La mulți ani!”.

Anastasia Nichita, surpriză nocturnă pentru logodnic

Campionul mondial de arte marțiale mixte, Valeriu Mircea, și-a sărbătorit ziua de naștere în satul de baștină. Deși a rămas la Chișinău, Anastasia a decis să-i facă o surpriză. A cumpărat un tort, a urcat în mașină, iar aproape de miezul nopții era deja la casa logodnicului. Nichita a filmat momentul în care face pregătirile. Pe tort se poate vedea inscripția: „La mulți ani, viitorul meu milionar”.

„E aproape ora 00 și am venit să-mi felicit bărbățelul cu ziua lui de naștere. El voia să vină în sat să facă frigărui și eu n-am putut să îl refuz, deci am venit și eu. Sper să fie reușită surpriza”, a spus Anastasia.

Anastasia, mândria Republicii Moldova

Nichita a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris. După mai multe meciuri în care a fost declarată câștigătoare, aceasta a fost învinsă de japoneza Tsugumi Sakurai.

Chiar și așa, succesul Anastasiei Nichita este unul răsunător.

În primul meci, a învins-o cu scorul 9-0 pe Sandra Paruszewski, după care a înscris 5-0, în duelul cu brazilianca Giullia Penalber. În semifinale, a învins-o pe Kexin Hong, din China.

Record de țară la Olimpiadă

Pentru prima dată de la participarea la Jocurile Olimpice, Republica Moldova a obținut patru medalii. Este una de argint, adusă acasă de Anastasia Nichita,  și trei de bronz.

Echipa de sportivi au ridicat Republica Moldova pe locul 8 mondial, după raportul dintre numărul de medalii obținute și populație. Președinta Maia Sandu le-a mulțumit sportivilor care au scris istorie pentru țara lor.

„Campionii Moldovei la Jocurile Olimpice, vă mulțumim! Fie că ați adus acasă medalii, fie că ați luptat până la ultima secundă, sunteți mândria noastră! Azi se încheie Jocurile Olimpice și Moldova a trăit la unison emoții frumoase, alături de cei 26 de sportivi ce ne-au reprezentat țara la Paris. În acest an sportivii noștri au scris istorie – este pentru prima dată când Moldova câștigă atâtea medalii! Medaliile și victoriile obținute sunt mai mult decât premii sportive, arată că putem fi o societate de învingători”, a spus Sandu.

Anastasia Nichita și Valeriu Mircea. Sursa foto: Valeriu Mircea.Facebook