Găinuşă s-a postat de partea celor care cred că poliţiştii au făcut uz excesiv de forţă. Era greu să nu te înfurie imaginea cu biata femeie în genunchi, cu capul plecat sub burtoiul rubensian care se prăvălea peste cureaua pantalonilor unui agent de 150 de kilograme.

Godină şi-a apărat colegii, declarându-se indignat de atitudinea martorilor oculari care strigau la poliţişti să lase femeia în pace. Cei doi au comentat imaginile de pe două poziţii foarte diferite. În timp ce Găinuşă nu cunoaşte Poliţia din interior, Godină are o cu totul altă perspectivă.

Cei care au aplaudat poiţiştii s-au plasat, declarativ, de partea respectării legii acuzându-i pe cei care au criticat Poliţia că nu respectă ideea de lege şi ordine.
 

„Dacă femeia a trecut pe roşu şi a refuzat să arate cartea de identitate poliţistului, legea îi impunea acestuia să o ducă la secţie în vederea identificării. Dacă femeia a opus rezistenţă,  foarte bine că au bruscat-o poliţiştii” spun cei care cred că sunt „de partea legii” în povestea asta.  

Este adevărat, legea prevede măsura reţinerii în cazul refuzului legitimării.

Dar aceasta nu este singura lege care s-ar putea aplica în acest caz.

O altă lege, penală, condamnă purtarea abuzivă şi interzice poliţiştilor să facă exces inutil de forţă. Totul este o problemă de perspectivă şi interpretare. În faţa unui judecător totul este o problemă ce ţine de probe şi martori care să confirme sau să infirme necesitatea intervenţiei în maniera văzută de o ţară întreagă.

Vorbim de scene degradante pentru o ţară care se pretinde civilizată, scene la care s-a ajuns, în opinia mea, numai şi numai din pricina incompetenţei crase a unor şefi din Poliţia Rutieră Bucureşti şi a poliţiştilor de la faţa locului. Sunt lucruri pe care le pricepe foarte bine agentul Marian Godină, dar pe care nu le-a spus din motive necunoscute.

Înainte de a va prezenta argumentele pentru care spun că scenele cu femeia tăvălită pe jos nu se rezumă la alb şi negru vreau să fac două precizări care evită interpretări greşite, pentru a purta apoi o discuţie eficientă în secţiunea de comentarii.

Prima este că în ultimii zece ani am luat o singură amendă de la Poliţia Rutieră, în judeţul natal şi am fost o singură dată oprit de un echipaj în Bucureşti. Asta pentru că fac tot posibilul să respect legea. Chiar e foarte greu să respecţi legea într-un oraş cum este Bucureşti unde mulţi îşi fac de cap la volan, dar îmi dau silinţa să o fac.  

În ambele situaţii când am fost oprit de poliţiştii de la Rutieră mi-am recunoscut vina şi poliţiştii au fost impecabli, ca atitudine. Au vorbit foarte frumos, mi-au explicat de ce m-au oprit. Cei din Caraş m-au amendat, cei din Bucureşti doar m-au avertizat pentru că au înţeles că încălcasem o regulă pentru a evita o groapă.  Aşadar nu am nicio experienţă personală negativă cu Poliţia Rutieră şi nu am ce reproş să le fac ca şofer. Ca jurnalist situaţia e cu totul alta.

A doua precizare este că ştiu bine legea şi mi se pare corectă măsura reţinerii pentru deplasare la secţia de poliţie în vederea identificării, dacă cineva nu are acte sau nu vrea să le prezinte. În acelaşi timp ştiu şi cum trebuie să se comporte un agent de poliţie, conform legii şi procedurii, când îţi cere actele.

Mi s-a întâmplat să fiu abordat incorect de poliţişti de la Ordine Publică şi le-am atras atenţia că nu mă conformez dacă ei nu respectă legea, la rândul lor.

 Ideea de respect faţă de lege trebuie să funcţioneze de ambele părţi. Poliţiştii, la rândul lor, trebuie să respecte legea şi procedurile care le guvernează activitatea. Uniforma nu le dă dreptul să facă orice.

Vă mai spun că ani buni am fost reporter de teren şi am mers în multe misiuni sau acţiuni cu Poliţia şi experienţa asta m-a făcut să privesc altfel decât majoritatea incidentul cu femeia târâtă pe jos prin Piaţa Unirii. Această experienţă măp determină  să  vă spun că tot scandalul provine din incompetenţa unor şefi şi a agenţilor de la faţa locului.

Marian Godină s-a declarat supărat pe martorii oculari care vociferau la poliţişti, sărind în apărarea femeii care era în genunchi, încătuşată, între trei vlăjgani burtoşi în uniformă şi s-a întrebat retoric:

Ce ţară e asta în care publicul nu susţine aplicarea legii?

Când am văzut aceste imagini eu mi-am pus altă întrebare:

Dacă femeia a fost agresivă cu poliţiştii, astfel încât să fie justificată forţa utilizată împotriva ei, de ce i-au luat apărarea martorii oculari?

Ar fi trebuit să auzim publicul strigând la persoana agresivă, spunând că merită situaţia în care se află. Apoi am înţeles mai bine situaţia, când am citit comunicatul de presă al Poliţiei Române despre condiţiile în care s-a produs incidentul.

Comunicatul conţine două informaţii care pun totul într-o altă lumină. Prima informaţie este că incidentul a avut loc într-o amplă acţiune ce viza tocmai pietonii care trec pe roşu.

Am paticipat la astfel de acţiuni ca reporter şi ele erau organizate cu forţe mixte: Poliţie Rutieră, echipaje de Ordine Publică şi Jandarmerie. Forţele de ordine publică gestionau cazurile celor recalcitranţi.

 Faptul că poliţiştii de la Rutieră se chinuiau să o urce în maşină pe femeia care trecuse pe roşu este prima probă a incompetenţei crase a şefilor din Poliţia Rutieră care au organizat acţiunea şi au scăpat din vedere că pietonii, spre deosebire de şoferi, nu merg toţi pe stradă cu actele la ei.

Dacă se gândeau la asta, organizau lucrurile în aşa fel încât cei care trebuie să fie reţinuţi, să fie reţinuţi de poliţişti sau jandarmi specializaţi în ordine publică, dotaţi cu maşini speciale.

Nu le-a trecut prin cap şefilor aşa ceva sau nu au vrut să apeleze la structuri de ordine publică din orgoliu prostesc, asta înseamnă prostie şi incompetenţă crasă.

A doua informaţie importantă din comunicatul oficicial al Poliţiei Române cu privire la incident este că femeia tăvălită pe caldarâm de poliţişti a fost dusă la un spital de psihiatrie pentru consult.

Aşadar era vorba despre o persoană vulnerabilă al cărui discernământ e posibil să fie diminuat.

Ajungem aici la a doua mare problemă a acestui caz: incapacitatea poliţiştilor care au încercat să o legitimeze pe această femeie de a vedea că au în faţă o persoană vulnerabilă, cu care trebuie să aibă puţină răbdare. Au fost la faţa locului 20 de poliţişti. Niciunul nu a fost capabil să înţeleagă că are în faţă o persoană suferindă psihic, care trebuie altfel abordată.

Desigur, legea spune clar că refuzul legitimării este urmat de reţinere şi deplasarea la secţie în vederea identificării.
Când au decis să treacă la reţinere, poliţiştii au procedat legal. În acest moment ne întâlnim cu o altă probă a incompetenţei crase: incapacitatea de a face o reţinere eficientă.

Nu se poate să avem poliţişti care se bâlbâie în halul acesta când declanşează o reţinere. Nu se poate ca Poliţia Română să aibă poliţişti de 150 de kilograme incapabili, în trei, să urce o femeie plăpândă într-o maşină de poliţie.

Dacă era Fane Spoitoru? Se chinuiau 100 să îl reţină? Venea toată Poliţia Rutieră din România!?

Este adevărat, e mai greu să urci o persoană într-o maşină mică decât într-o dubă şi asta ne întoarce la organizarea incompetentă a acţiunii.

Ultima observaţie ţine de explicaţia oferită de Marian Godină pentru numărul mare de poliţişti de la Rutieră care se adunaseră în jurul femeii pe care agenţii nu erau capabili să o reţină. Marian Godină spune că erau aşa de mulţi agenţi pentru a contracara mulţimea care lua apărarea femeii de pe asfalt.

Problema este că nu aveau ce să caute acolo în situaţia asta agenţi ai Poliţiei Rutiere, pentru că problema devenise una de ordine publică.  Faptul că nu au apelat, nici în situaţia asta, la colegii de la Ordine Publică sau Jandarmerie îmi ridică mari semne de întrebare.

Toate cele de mai sus sunt lucruri pe care Marian Godină le înţelege bine din interior, dar nu a vorbit despre ele dintr-un motiv care îmi scapă. S-a grăbit însă să îl acuze pe Mihai Găinuşă pentru accidentul comis de Şerban Huidu, ceea ce este o aberaţie şi o mare greşeală.