Ce spune un fost jucător al Stelei despre măștile sanitare

Ce spune un fost jucător al Stelei despre măștile sanitare

Un fost jucător al Stelei, Narcis Răducan, susține că nu se pot face antrenamente și nici nu se poate juca fotbal cu o mască sanitară obișnuită, pe figură. El a făcut această declarație în contextul în care oficialii fotbalului din Marea Britanie au anunțat că au pus la punct o mască ce permite jucătorilor s-o poarte în timpul meciurilor.

Un fost jucător al Stelei de la începutul anilor 90, Narcis Răducan, susține că a încercat să alerge cu o mască sanitară pe figură, dar că i-a fost imposibil să reziste, deoarece îl împiedica să respire.

„Problema e să nu-ţi ia din cantitatea de oxigen. Pe de o parte trebuie să te protejeze, dar pe de altă parte nu poţi să respiri, pentru că e aproape imposibil cu mască normală. Deci ar fi o invenţie foarte bună (masca propusă de englezi – n.red.). Am încercat acum să alerg cu mască pentru că testele medicale se fac şi cu mască de oxigen şi, până te obişnuieşti, te incomodează şi aia, dar îţi dă oxigen. Asta dimpotrivă, îţi ia o mare cantitate de oxigen şi e aproape imposibil să joci. De aceea, uite că s-au gândit pe linia asta, să inventeze ceva”, a spus Narcis Răducan, citat de digisport.ro.

Masca despre care vorbesc britanicii este una cu adevărat revoluţionară, însă va fi purtată doar la antrenamente. Cel puţoin deocamdată, pentru a se monitoriza ce se întâmplă cu jucătorii.

Presa din Anglia susține că masca inventată de britanici, care are la bază o tehnologie revoluționară va fi purtată în prima fază doar la antrenamente, pentru a observa cum se comportă jucătorii. Pe de altă parte, mai multe echipe din Premier League se află în discuţii cu o companie din Dubai care produce o mască pentru altitudine, capabilă să-i protejeze pe jucători de coronavirus. Acestea sunt prevăzute cu filtre speciale care îmbunătățesc  anduranţa sportivului şi filtrează aerul într-o perioadă foarte rapidă de timp.

Oficialii cluburilor de fotbal din mai multe state iau în discuție reluarea competițiilor, iar pentru acest lucru caută soluții menite să ofere siguranță jucătorilor din teren, împotriva coronavirusului.

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News