În contextul evenimentelor de pe scena politică românească, ale căror ecouri se aud până în străinătate, ambasada Germaniei la Bucureşti a avut, la rândul său, o reacţie.
"Guvernul Federal observă cu atenţie recentele evoluţii din politica internă a României. Avem convingerea că partidele şi instituţiile politice din România vor acţiona, bazându-se pe principii democratice şi ale statului de drept, chiar şi în contextul acestei situaţii tumultuoase. Acest fapt vizează, îndeosebi, şi respectarea independenţei Curţii Constituţionale a României. Europa este o comunitate de valori care trebuie să funcţioneze în litera legii, dar şi în spirit democratic. Guvernul Federal nu ia poziţie referitor la afirmaţii ale unor europarlamentari germani, independenţi", se mai precizează în comunicatul de presă al Ambasadei Germaniei la Bucureşti, remis EVZ.
Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a comentat, ieri, pe marginea acestui subiect şi a declarat că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în sine nu va afecta imaginea României, însă vor fi consecinţe serioase dacă va fi făcută într-un mod neconstituţional. CITIŢI ŞI:
- Ambasadorul SUA: Dacă suspendarea preşedintelui este făcută prin încălcarea Constituţiei, aceasta va avea un efect serios