Guvernul de la Haga trebuie să se distanțeze de site-ul lansat recent de formațiunea extremistului Geert Wilders, apreciază Rețeaua olandezo-română, o platformă înființată de către și pentru întreprinzătorii care fac afaceri în România.
„Aveți probleme cu oamenii din Europa Centrală și de Est? V-ați pierdut slujba din cauza unui polonez, bulgar, român sau alt cetățean est-european? Vrem să aflăm”, se spune pe site-ul www.meldpuntmiddenenoosteuropeanen.nl, considerat de Rețeaua olandezo-română „o formă de demonizare” a cetățenilor din Europa Centrală și de Est.
Oamenii de afaceri olandezi își exprimă, într-un comunicat remis EVZ, dezacordul față de poziția premierului Mark Rutte, care a declarat că este treaba fiecărui partid din Olanda sa facă ce vrea. Rețeaua reamintește că formațiunea lui Wilders, Partidul Libertății (PVV), și cele două partide din coaliția guvernamentală minoritară olandeză au parafat un acord de susținere parlamentară, care prevede „o responsabilitate comună”.
„Lipsa dialogului politic are un impact megativ asupra relației economice bilaterale și, astfel, asupra economiei, ceea ce afectează companiile și pe toți locuitorii. Comportamentul reprobabil al guvernului olandez dăunează comunității de afaceri olandeze și obstrucționează redresarea economică”, atrage atenția Rețeaua olandezo-română.