Usturoiul poate fi considerat, pe bună dreptate, mai mult un medicament decât un condiment. Este plin de vitamine și minerale, ajută la ameliorarea multor boli și este un antibiotic natural. Trebuie însă să știți cum să îl consumați.
Banalul usturoi, preferat de mulți români, este o sursă foarte bună de vitamine și minerale. Are un conținut ridicat de magneziu, vitamina B6, B1, dar și de vitamina C. De asemenea, usturoiul este bogat în fosfor, seleniu, calciu, potasiu şi fier.
Cea mai mare parte din puterea vindecătoare a usturoiului vine din compușii lui medicinali, cum ar fi alicina, ajoenul, sulfura alilică și polifenolii.
Ce boli vindecă usturoiul
Usturoiul are proprietăți anticancerigene, poate reduce simțitor nivelul colesterolului și al trigliceridelor, ajută la stabilizarea tensiunii arteriale și a presiunii sângelui, îmbunătățește circulația periferică, dar reduce și nivelul grăsimilor din ficat. Este eficient în anemie și tuberculoză. De asemenea poate prevedi cheagurile de sânge din organism. Și încă o veste bună: ajută la potență.
Ultimele cercetări arară că usturoiul are și proprietăți antimicrobiene și antivirale. Ajută însă și la eliminarea paraziților intentinali sau a candidozei. Este considerat un a adevărat antibiotic natural. S-a dovedit că alicina, o substanță din usturoi, este mai eficientă decât penicilina in suprimarea anumitor tipuri de bacterii. Savantii austrieci au descoperit ca usturoiul produce trei tipuri de substante chimice: sulfura etilica de alil, sulfura dietilica si acetona.
Cum trebuie să îl consumăm
Pentru a beneficia însă de proprietățile miraculoase ale usturoiului trebuie să știm exact cum și când să îl consumăm. Specialiștii spun că usturoiul este cel mai eficient dacă este consumat dimineața pe stomacul gol. Nu foarte mult, doi-trei căței.
Cei care consumă usturoi pentru proprietăţile lui curative nu vor însă ca respirația lor să miroasă urât. Pentru a evita acest lucru, trebuie să taie sau să zdrobească căţeii de usturoi, să-i pună într-o lingură şi să-i înghită cu apă. Conţinutul se va duce direct în stomac, ceea ce va reduce mult apariția unui miros neplăcut. În plus absorția în organism va fi mult mai rapidă. O altă soluție este ca usturoiul să fie ținut în lapte câteva minune înainte de consum.
Chiar dacă este foarte gustos în mâncăruri, usturoiul își pierde proprietățile curative dacă este gătit. Alicina, principala lui enzimă, este distrusă atunci când usturoiul este procesat termic. În acest caz are rol doar de condiment.