România este pregătită să facă față unei căderi totale de energie electrică și poate să reia distribuția în câteva ore, după cum au anunțat oficialii.
În cazul extrem al apariției unui black-out, reluarea distribuirii energiei electrice în România s-ar putea face în șase ore. Dispeceratul Energetic Naţional (DEN) din cadrul Transelectrica poate să facă acest lucru.
Ce se întâmplă cu România în cazul extrem al unui black-out
Virgiliu Ivan, directorul DEN, a explicat că România funcţionează interconectat, la nivel european, într-o infrastructură energetică din care fac parte 34 de ţări şi 41 de operatori de transport şi sistem.
„La vârf de consum din perioadele cele mai dificile se înregistrează până la 600.000 de MW. Astfel că 2.000 - 3.000 de MW care ar putea fi importaţi de una sau alta dintre ţări nu reprezintă foarte mult”, a afirmat Ivan, în cadrul conferinţei Focus Energetic.
rebuie să ştim de asemenea că, la nivel european, în cadrul acestui sistem principalul aspect pe care îl urmărim este cel al solidarităţii. Este foarte important că suntem parte a acestui sistem interconectat, ENTSO-E, iar o problemă se rezolvă prin participarea tuturor celorlalţi, este o obligaţie”, a continuat reprezentantul DEN.
„Activitatea de prevenire a unor astfel de situaţii este foarte serios tratată”
În anul 2015, au început să fie emise, pentru funcţionarea operatorilor de transport şi sistem, regulamente europene. S-a trecut de la manuale de operare la reglementări europene cu caracter de lege pe care le pun în practică toate ţările europene.
„Astfel că activitatea de prevenire a unor astfel de situaţii este foarte serios tratată. În caz de black-out, regulamentele stabilesc ca durata de repornire a alimentării să fie de maximum de 6 ore, deci nu discutăm de întreruperi de alimentare care să afecteze populaţia Europei timp de zile. Dacă se întâmplă un astfel de eveniment, avem aceste capabilităţi de repornire în 6 ore, deci nu discutăm de ordinul zilelor”, a subliniat Ivan.
El a explicat că un black-out înseamnă că cel puţin jumătate din consumatorii sistemului energetic rămân nealimentaţi, conform Agerpres.