Într-o amplă culegere de interviuri cu foşti deţinuţi politici din România anilor ’80 - „Academia politică de la Aiud” -, Borbély Ernő, inițiatorul acesteia, el însuşi încarcerat la Aiud în aceeaşi perioadă, a strâns întâmplări reale din perioada în care românii și maghiarii își dădeau mâna în lupta împotriva comunismului.

Povestea personală a lui Borbély Ernő este următoarea și o redăm, în premieră, mai jos (intertitlurile ne aparțin):

În 1978, după terminarea facultății, am devenit profesor și am predat un an la Vlăhița, apoi la Miercurea Ciuc, la Liceul de Construcții, cum se numea atunci. Pot spune că am fost un tânăr dotat, energic, un profesor cu capacități intelectuale remarcabile. Am fost chemat să îndeplinesc diferite funcții, de exemplu, secretar adjunct al Uniunii Tineretului Comunist din județ. Dar m-am eschivat de la orice fel de avansări politice, am respins cu tact propunerile.

Am rămas un profesor apreciat, aveam un nume, situația familială era bună, părinții lucrau amândoi, deci aveam veniturile necesare unui trai decent. Pe atunci diferența de salarizare nu era chiar așa de mare. Nici între un director general și femeia de serviciu nu era o diferență de salariu mai mare de, să zicem, două trei ori, pe când în lumea de azi poate să fie chiar de o sută de ori mai mare. În concluzie, la Miercurea Ciuc ajunsesem o persoană bine situată, recunoscută. (…)

O prietenie strânsă

După multe discuții am hotărât cum să acționăm. Ne-am gândit că e necesar să mobilizăm opinia publică, nu numai a maghiarilor, am fost convinși că românii suferă la fel, iar atunci nu erau probleme între români și maghiari, era o prietenie strânsă, fără nori cum e astăzi în relațiile româno-maghiare. Aveam dușmani comuni: comunismul, dictatura, cuplul Ceaușescu.

Scopul nostru a fost să luptăm pentru interesele tuturor asupriților, căci cu toții eram în aceeași oală, în același rahat din care trebuia să ieșim. Şi nu puteam de unii singuri. Noi, ungurii, sufeream când nemții și evreii părăseau țara, numai noi, maghiarii, nu aveam unde să ne ducem, căci și Ungaria era o țară comunistă.

De ce au rămas ungurii în nenorocire

Ceaușescu și clica lui au câștigat și bani din vânzarea nemților, a evreilor, noi am rămas în nenorocire, căci Kádár și Ceaușescu erau tovarăși de băutură din vinul Tokaji. (…)

Am hotărât deci să ne adresăm prin ei populației. Am intenționat să redactăm un manifest care să fie citit în aceste emisiuni, dar am vrut să împrăștiem manifestul într-un număr redus și acasă, nu numai în orașele din Ardeal, dar și în alte orașe românești, la Ploiești, Iași, Galați, Pitești. Soluția tehnică ar fi constat în niște cutii de mărimea foii A4, în care intenționam să punem în jur de 1.000-2.000 de manifeste.

Aceste cutii urmau să fie deschise printr-un mecanism electric. Niște specialiști din Ungaria, cu care luasem legătura, au proiectat în 1982 acest mecanism, pe care trebuia să-l montăm acasă. Erau și aici amatori de radio și alți pasionați de electronică. Mecanismul părea foarte simplu. Trebuia să potrivim ceasul și să punem pe acoperișul blocurilor cu zece etaje cutiile închise ermetic, care urmau să se deschidă la comandă, împrăștiind manifestele.

Arestarea

În același timp urma să se citească manifestul la Europa Liberă. În felul acesta, nu putea spune nimeni că e propagandă din Occident. Nu conta câți citeau manifestul, ci faptul că, în realitate, manifestele erau împrăștiate în România. (…)

Așadar, ne-am mobilizat și am făcut și schițe, de aceea au găsit cu ocazia perchezițiilor atât de multe documente. M-au arestat în faza pregătirilor, pe 23 noiembrie 1982. La șase dimineața au bătut la ușă, ne-au trezit. Toți eram acasă, părinții mei se duceau la șapte la muncă, eu pe la opt nouă trebuia să mă duc la școală. Au venit vreo cinci inși. Atunci mi-am dat seama că-i mare necaz. (…)

Astfel de istorii, povestite de oameni care le-au trăit, au fost strânse sub semnătura lui Borbély Ernő într-un volum intitulat „Academia politică de la Aiud” (Editura Polirom), volum ce va fi lansat mâine, 10 martie, ora 19.00, la Librăria Cărtureşti Verona Demisol (Str. Pictor Arthur Verona 13-15, Bucureşti). Ediția a fost îngrijită de Dalia Báthory și Andreea Cârstea și are un cuvînt înainte scris de Szőcs Géza.

Invitați: Dalia Báthory Andreea Cârstea Szőcs Géza

Va modera: Ovidiu Șimonca

Vor fi prezenți: Radu Filipescu, Ion Ilie, Mihai Ivănescu, Nicolae Lițoiu, Florentin Scalețchi, Lucian Spiru Iancu, Alexandru Mateescu, Gheorghe Mușat, Iancu Marin, Barabás János, Manu Gheorghe, foști deținuți politici.

Evenimentul este organizat de Consiliul Național Maghiar din Transilvania și realizat cu sprijinul Guvernului Ungariei.

Un filosof la pușcărie

Borbély Ernő (30.03.1951 – 20.12.2011) a fost absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca (1978) și profesor de filosofie la Liceul Industrial nr. 2 din Miercurea Ciuc.

A fost condamnat la 7 ani închisoare pentru complot împotriva orânduirii sociale, pedeapsă redusă prin decret la 4 ani şi 8 luni. A stat în închisorile din Miercurea Ciuc, Bucureşti şi Aiud.

După eliberare a lucrat ca muncitor necalificat la fabrica de mobilă Mobihar, apoi ca psiholog la secţia de neurologie infantilă din cadrul Policlinicii din Miercurea Ciuc. În 1989, silit de Securitate să părăsească ţara, a plecat în Ungaria. În aprilie 1990, la insistenţa mai multor cercuri politice, s-a repatriat.

Deputat cu capul sus

A fost deputat în Parlamentul României din partea UDMR, apoi preşedintele Organizaţiei Teritoriale Ciuc şi consilier judeţean. În semn de protest, a părăsit partidul în 2008.

Dalia Báthory este doctor în studii europene şi relaţii internaţionale la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca (2013). La Editura Polirom a mai publicat: Vieţi în umbra trecutului. Supravieţuirea şi integrarea socioprofesională a familiilor foştilor deţinuţi politici în comunism. Mărturii şi documente, vol. I (coeditor, 2017) şi Istorii (ne)spuse. Strategii de supravieţuire şi integrare socioprofesională în familiile foştilor deţinuţi politici din Europa Centrală şi de Est în anii ’50 ’60 (coeditor, 2019). Este expert în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

O specialistă în istorie recentă

Andreea Cârstea s a specializat în istorie recentă şi contemporană la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca. Din 2014 este doctor în ştiinţele comunicării, cu o teză interdisciplinară despre strategiile de legitimare prezente în discursul electoral românesc din primul deceniu postcomunist, susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.

Istoric şi cercetător cu experienţă în istorie orală, a făcut parte din numeroase proiecte editoriale şi de cercetare vizând rezistenţa şi represiunea din perioada 1945 1989. Este specialist în cadrul Direcţiei comunicare, relaţii publice şi marketing a Universităţii din Bucureşti.