Statisticile oficiale arată că epidemia de coronavirus este ca și inexistentă pe teritoriul Rusiei.
Din cele 116.000 de teste efectuate, doar 114 au avut rezultate pozitive, ceea ce înseamnă o rată de 0,09%, cea mai mică din toate țările afectate de COVID-19.
A doua cea mai mică rată de infectare se înregistrează în Taiwan și este de 0,3%, de trei ori mai mare decât în Rusia.
Cu toate acestea nimeni, nici măcar autoritățile de la Moscova, nu cred în aceste cifre optimiste, scrie The Moscow Times.
Rusia s-a clasat anul trecut pe locul 116 în Global Health Security Index, în ceea ce privește „depistarea” pandemiilor.
„Cifrele sunt probabil mult mai mari în realitate”, spune Alexei Kurinni, adjunct al Comisiei pentru Sănătate din Duma de Stat. „Din păcate, întârziem prea mult în efectuarea de teste complete.”
Marți, președintele Vladimir Putin a apreciat că situația din Rusia este „sub control”. Totuși, măsurile s-au înăsprit, interzicându-se intrarea în țară a cetățenilor străini și a apatrizilor până pe data de 1 mai, iar toate evenimentele publice cu participarea a peste 50 de persoane au fost interzise până pe 10 aprilie.
La o lună de la începutul epidemiei de coronavirus în China vecină, un laborator de stat de virologie și biotehnologie din Siberia a anunțat că a creat kituri de teste pentru noul virus.
După două luni, Vektor, care se află în apropierea orașului Novosibirsk, este singurul centru care poate furniza astfel de kituri ce permit identificarea persoanelor infectate.
Procedura este următoarea: medicii fac un test, în trimit la un centru local pentru o evaluare preliminară, apoi acesta îl trimite în Siberia pentru confirmarea oficială.
Vektor se află la 3380 de kilometri de Moscova, cel mai populat oraș din Rusia, iar aceste deplasări lungi îngreunează mult procesul de depistare a infectărilor.
„În curând, vom avea un centru asemănător la Moscova, deci nu vom mai fi nevoiți să trimitem testele atât de departe”, spune Kurinni.
Colac peste pupăză, însă, mai mulți experți au apreciat că testele făcute de Vektor nu sunt suficient de sensibile pentru a înregistra cu precizie cazurile pozitive, scrie Moscow Times.
Potrivit PCR News, kitul Vektor ar folosi un ciclu de ADN de 10 la puterea a cincea per milimetru pentru a înregistra un test ca pozitiv.
„Este foarte puțin, conform standardelor moderne”, scrie PCR. „Dacă un pacient este infectat dar concentrația de virus este mai mică de 10 la puterea a cincea, rezultatul testului va ieși negativ.”
În acest caz, arată site-ul citat, medicii ar putea decide că pacienții sunt sănătoși și li se permite să plece acasă. „Dar acum ei umblă pe străzi nestingheriți și îi infectează pe alții.”