Stratagemele care asigură victoria, oricât de cinice ar fi, se răspândesc rapid în relațiile internaționale. Mai ales când e vorba de o confruntare inegală, de tipul David contra Goliat.
Statele mici au și ele armele lor în confruntarea cu lideii planetei. Cu o condiție, ca aceste state să fie conduse de oameni cu dragoste de țară și curaj. Să luăm de pildă exemplul Marocului și al Spaniei. Cine s-ar putea aștepta ca statul din nordul Africii să-și impună punctul de vedere în fața unei țări mult mai puternice, care pe deasupra este și membră a NATO și a Uniunii Europene? Și totuși...
Ce se ascunde cu adevărat în spatele crizei imigranților?
Marocul nu a privit cu ochi buni faptul că Brahim Ghali, liderul Frontului Polisario, este tratat de Covid-19 într-o clinică spaniolă.
Frontul, care poartă denumirea oficială Popular Front for the Liberation of Saguia el-Hamra and Río de Oro, a proclamat independența Saharei Occidentale sub numele Republica Arabă Democrată Saharawi. Marocul, care ocupă mare parte din acest teritoriu, promite să dea Saharei Occidentale o mare autonomie, dar sub suzeranitate marocană.
Ce poate face regimul de la Rabat să impună Spaniei (fosta putere colonială din regiune, de altfel) să răcească relațiile cu Frontul Polisario? De pildă, să folosească "arma imigrației în masă" brevetată de turcul Erdogan.
Cine se scuză, se acuză
Ieri, ministrul spaniol de externe, Arancha González Laya, a declarat că guvernul de la Rabat a negat orice legătură între spitalizarea lui Brahim Ghali și criza imigranților din enclava spaniolă Ceuta: „Oficialii marocani - a spus ea într-un interviu - m-au asigurat că cele două probleme nu sunt legate”. Cu toate astea, ambasadorul Marocului la Madrid a declarat misterios: "Există acțiuni care au consecințe".
Criza din Ceuta are precedente, dar ea nu a atins niciodată asemenea proporții. În acest oraș, o enclavă spaniolă în inima Marocului, oamenii sunt obișnuiți să vadă zeci sau sute de imigranți care încearcă să escaladeze gardurile plasate de autoritățile iberice. Cu toate acestea, nu s-a întâmplat niciodată ca, în numai câteva ore, circa 8.000 de imigranți să fi reușit să intre pe teritoriul enclavei spaniole.
Pentru imigranți, a pune piciorul aici înseamnă a intra în UE din toate punctele de vedere, chiar fără a traversa Marea Mediterană. Numai că pentru asta au nevoie ca autoritățile marocane să se uite în altă parte.
Din câte se pare Marocul a dorit să dea Spaniei un avertisment. Să le sugereze partenerilor spanioli că, în ultimă instanță, pot relaxa controalele asupra fluxului migrator, ceea ce ar genera crize de genul celei de laCeuta.
Că așa stau lucrurile o dovedește faptul că că majoritatea celor aproximativ opt mii de imigranți care au reușit să intre în Ceuta au fost deja expulzați în Maroc. Cu alte cuvinte, tratatele dintre Spania și Maroc, care prevăd și posibilitatea respingerii imediate, au rămas în vigoare chiar și în timpul acestei crize. Un element care indică faptul că Marocul s-a mulțumit să arate cartonașul galben, dar nu vrea să-și strice relațiile cu Spania.
Nu e singurul scandal
Prezența lui Brahim Ghali în Spania a stârnit multe nemulțumiri și nu numai din partea marocanilor. Din câte se pare, liderul Frontului Polisario călătorește cu documente algeriene false. Mai mult, Ghali este dat în urmărire în Spania în urma unor acuzații de viol și tortură, Unele dintre presupusele victime ale acestor fapte s-au refugiat pe teritoriul spaniol și er să li se facă dreptate. Același lucru îl cer și rudele spaniolilor uciși în Canare sau Sahara Occidentală în anii războiului dintre Polisario și Maroc, scrie ziarul italian Il Giornale.