Fostul ministru grec de finanțe Yanis Varoufakis consideră că acordul încheiat de premierul elen Alexis Tsipras cu liderii zonei euro este 'un tratat de capitulare', ce are scopul de a transforma Grecia într-un stat 'vasal' Eurogrupului, consemnează agenția EFE.
Într-un articol publicat marți pe blogul său, Varoufakis a apreciat că textul comunicatului summitului zonei euro, difuzat luni dimineața, seamănă cu 'un document cu termenii capitulării Greciei'. Documentul este 'conceput ca o declarație ce confirmă că Grecia acceptă să devină vasalul Eurogrupului', adaugă fostul ministru grec de finanțe, susținând că este pentru prima dată în istoria ei când Uniunea Europeană a luat o decizie care 'subminează într-un mod atât de fundamental proiectul integrării europene'. În opinia sa, 'prin modul în care au tratat cu Alexis Tsipras și cu guvernul nostru, liderii europeni au dat o lovitură decisivă proiectului european'.
Criză fără sfârşit
Varoufakis consideră că acest acord nu are nimic de-a face cu economia și nici cu 'o agendă de reforme capabilă să scoată Grecia din mocirlă'. 'Este pur și simplu o manifestare a unei politici umilitoare' și, în plus, o mostră a 'anulării complete a suveranității naționale', apreciază economistul grec, care include în postarea sa și un avertisment: 'Europenii, inclusiv cei cărora nu le pasă deloc de Grecia, trebuie să fie atenți'.
Referindu-se la ce ar trebui făcut după semnarea acordului prin care Tsipras a acceptat reforme radicale, Varoufakis estimează că se acordă acum prea multă importanță posibilei reacții a deputaților la votarea acordului în parlament, în opinia sa fiind mai important să se discute în ce măsură economia greacă are vreo șansă de a-și reveni prin aplicarea măsurilor cuprinse în respectiva înțelegere, sau dacă 'predarea' Greciei nu va agrava și mai mult o criză fără sfârșit.