Ce s-ar fi întâmplat dacă România ar fi luat măsuri din timp? Editorial de Călin Popescu-Tăriceanu

Ce s-ar fi întâmplat dacă România ar fi luat măsuri din timp? Editorial de Călin Popescu-Tăriceanu

Dar totuși, ce s-ar fi întâmplat dacă România ar fi luat măsuri din timp, văzând și conștientizând ce se întâmplă în China și alte țări? Editorial exclusiv evz.ro de Călin Popescu-Tăriceanu, președinte ALDE

Restul poveștii se știe. Pe 16 martie dl Iohannis declara stare de urgență. Sunt convins însă că nu pandemia i-a oprit din mersul lor spre anticipate, ci decizia CCR care le-a desființat OUG care călca în picioare legile electorale.

În acel moment în lume erau 180.000 de cazuri de infectare și aproape 7.500 de morți din care 65.000 de cazuri în Europa și peste 3.300 de morți. (doar în Italia 28.000 cu peste 2500 de morți)

Deci, ce s-ar fi întâmplat dacă am fi luat măsurile când se vedea în alte țări că lucrurile sunt serioase?

Ne puteți urmări și pe Google News

În primul rând, am fi avut timp să facem provizii de echipamente medicale (sursă externă sau internă) și nu s-ar mai fi îmbolnăvit tot personalul medical trimis la luptă cu fețele descoperite și mâinele neprotejate.

Aceste provizii ne-ar fi permis să impunem obligativitatea purtării măștii de protecție în public și ar fi redus numărul de infectări.

O contractare din timp util a măștilor nu ar mai fi dus la o creștere aberantă a prețului unei banale măști de protecție de la 15 bani la 7 lei.

Am fi putut să ne pregătim pentru valul de români care se întorc acasă, să găsim modalități de a-i identifica, testa și carantina în condiții decente. Am fi putut găsi soluții ca ei să nu răspândească, fără să vrea, virusul.

Am fi putut să pregătim industria pentru producția de urgență de echipamente medicale necesare.

Am fi putut să organizăm spitale suport în afara spitalelor tradiționale pentru a putea trata bolnavii de coronavirus care nu erau în stare critică și a evita infectarea tututor spitalelor.

Am fi putut să pregătim protocoale medicale care să nu mai transforme spitalele în focare de infecție.

Probabil că am fi putut să facem multe altele. Dar așa se întâmplă când un partid care stă bine în sondaje este obsedat să-și mărească scorul electoral.

Eu știu asta pentru că am trăit acest lucru în 2005, atunci când Traian Băsescu a forțat demisia guvernului al cărui prim-ministru eram și posibila intrare a României într-o criză. Între Băsescu și români i-am ales pe români. Ar fi fost bine dacă și dl Klaus Iohannis ar fi făcut la fel.