Ce s-a întâmplat în finala Românii au Talent 2021. Daria Batschi a făcut spectacol. VIDEO

A început Finală Românii au Talent 2021. Daria Batschi a ridicat-o pe Andra în picioare, în urma prestației sale la harpă. "Încrederea ta e de milioane", s-a exprimat jurata.

Pe 28 mai are loc finala Românii au Talent 2021. Finaliștii care concurează pe scenă pentru marele premiu sunt următorii: Rareș Trufea, Ana-Măria Mărgean, Duo Turkeev, Daria Batschi, Gim. Aceștia au trecut în marea finală în urma prestațiilor din cadrul primei semifinale. Remi Martin, Filip Cioc, Art of Robots, Dean Bowman și Magitot au fost concurenții desemnați să participe în marea finală, după de-a dea doua semifinală.

Daria Batschi a ridicat-o pe Andra în picioare în finala Românii au Talent 2021

Daria Batschi, în vârstă de 16 ani, a primit butonul auriu în preselecţii de la Anda Moisescu, iar tânăra nu i-a dezamăgit pe jurați nici în finala Românii au Talent 2021. Daria Batschi a ridicat-o pe Andra în picioare. Fata a impresionat jurații cu talentul său de a cânta la harpă.

"Mi se pare incredibil parcursul tău în această competiție, strict de atitudine și de modul în care te prezinți pe scenă. Încrederea pe care o ai este de milioane. (...) Cel mai bine e să nu vorbim prea mult, ci să aplaudăm și să votăm, fiindcă meriți", a spus Andra.
"Deja îmi imaginam cum o s-o văd pe Daria în clipurile marilor artiști români, cum vor integra harpa în melodiile pop. Văd deja un viitor album pe care Daria îl va produce. Aș cumpăra toată muzica ta. Este absolut divin, ceea ce faci pe scenă și nu exagerez deloc.
Cred că toate momentele pe care le-am susținut, merită mai mult. La talentul pe care îl are Daria, la rafinamentul pe care îl are, cred că merită mult mai mult decât ce a primit până acum. Cred că merită mult mai mult. O voi susține în permanență", s-a exprimat Andi Moisescu.

Cine este Daria Batschi

Daria Batschi are 16 ani și este elevă la un liceu de artă din Capitală. Finalista studiază la harpă încă din clasa a 5-a. Cel mai mare vis al ei este să ajungă solistă la harpă și profesor.

"Este foarte important pentru mine să fiu aici. Mereu mi-am dorit să fiu pe o scenă mare şi să fac un lucru mare. Mă bucur că am ocazia să o fac aici, în ţară, pe o scenă de la mine din ţară. Se poate face foarte mult spectacol cu harpa.

Am plâns de la atât de multă fericire, am plâns. Am avut emoţii. Întotdeauna am avut o problemă cu încrederea în sine, ce spune cel de lângă mine...Faptul că Andi m-a trecut în semifinală dându-mi Golden Buzz-ul şi am avut atât de multă încredere în mine încât să fac asta...chiar pot. Am destulă încredere în mine. Cred că se poate ca harpa să câştige un concurs de talente. Simt că ăsta e limbajul meu, muzica, adică dacă îmi e greu să vorbesc este pentru că muzica e prima mea limbă şi după aceea vin celelalte", a spus Daria în semifinale.