Ce rişti în România dacă te urci cu Hummerul pe un Logan şi apoi fugi. Cât durează trezitul poliţiştilor
- Sergiu Rusu
- 26 ianuarie 2012, 13:36
Individul care a intrat val-vârtej în parcarea unui hotel din Gura Humorului a primit doar o amendă, deşi a fugit şi era şi băut, conform alcooltestului. După 24 de ore, poliţiştii şi-au dat seama că îi pot face şi dosar penal
Dacă iniţial şoferul Hummerului care s-a urcat cu roţile pe un autoturism Logan în parcarea unui hotel din centrul oraşului Gura Humorului şi a avariat alte două maşini, a scăpat doar cu o amendă şi permisul suspendat, poliţiştii l-au anunţat, ieri, că s-a ales şi cu un dosar penal.
Îi trebuia permis categoria C
Poliţiştii au intrat în posesia unei xerocopii a certificatului de înmatriculare a Hummerului H2 condus de Octavian Romeo Victor Ropotă, în vârstă de 35 de ani, alias „Satana”, şi aşa au aflat că vehiculul figurează cu o greutate de aproape patru tone, situaţie în care nu putea fi condus cu permis categoria B, ci cu permis categoria C.
Cum şoferul a cărui ispravă a circulat pe You Tube şi Facebook nu are decât permis categoria B, poliţiştii i-au făcut dosar penal. Fapta se se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani ori cu amendă.
A vândut o pădure întreagă ca să-şi cumpere Hummer Octavian Romeo Victor Ropotă este un client mai vechi ai poliţiştilor, fiind cercetat şi condamnat în trecut şi pentru alte fapte penale. Respectivul, susţin surse judiciare, a primit moştenire o suprafaţă considerabilă de pădure în zona Voroneţ, din care a vândut o mare parte, iar din banii obţinuţi şi-a cumpărat printre altele şi Hummerul cu care a provocat accidentul din parcarea Best Western Gura Humorului.
Incidentul s-a petrecut duminică dimineaţă, în jurul orei 3.00, când Ropotă a pierdut controlul volanului şi a sărit cu Hummerul peste bordură şi trotuar direct în parcarea hotelului, acroşând lateral un autoturism Smart, lovind în plin un Logan, acesta din urmă fiind proiectat într-un jeep Commander. Şoferul a fugit de la faţa locului şi a venit la poliţia abia în jurul orei 9:00. Deşi a spus că nu a consumat deloc alcool, pus să sufle în alcooltest a fost găsit cu o alcoolemie de 0,31 în aerul expirat.