La finalul lui februarie 2012 călătoream prin provincia siriană Idlib. Am rămas câteva zile într-un oraș numit Binnish, nu departe de capitala provinciei. La acea dată se afla sub controlul încă incert al nou apărutei insurecții contra regimului lui Bashar al-Assad.
Tânărul la care stăteam în gazdă - să-i spunem „D” - avea relații cu structurile în curs de constituire ale acelei entități pe care toată lumea o numea atunci „Armata Siriană Liberă” (FSA). Dar prin intermediul unui văr el avea legături și cu un alt grup de luptători, care tocmai începuse să se organizeze în oraș. Acești bărbați erau ceva mai în vârstă decât membrii FSA și, după port și comportament, îți săreau în ochi drept islamiști sunniți. D îmi spunea atunci că „treaba asta [războiul civil - n.a.] a început în Idlib și tot la Idlib se va termina”. Mi s-a părut o absurditate atunci, motivată de importanța exagerată pe care și-o acorda interlocutorul. Cea mai mare parte a provinciei era controlată încă de armata lui Assad. Insurecția nu dispunea decât de câteva puști pentru a înfrunta întreaga mașinărie militară a dictatorului.
Siria, un viitor plin de mari obstacole
Dar iată că acum s-a dovedit că D avea dreptate. Nu doar în privința intuiției lui mai generale care-i spunea că insurecția va fi victorioasă. Ci și în predicția lui precisă cum că cercurile islamiste care se organizau în acel moment la Binnish, un foarte timpuriu avatar care avea în cele din urmă să se metamorfozeze în organizația Hayat Tahrir al Sham (HTS), vor fi cele care vor obține victoria. Fiindcă, firește, și contrar tuturor prognozelor, chiar în provincia Idlib demult uitată de întreaga lume a erupt la finalul lui noiembrie insurecția islamistă sunnită care și-a pornit marșul triumfător prin orașele Siriei, încheiat la Damasc.
Drept rezultat al acelei manevre temerare, șeful HTS, Ahmed Sharaa (cunoscut și ca Abu Mohammed al-Jolani) e acum conducătorul de facto al capitalei siriene. Presa și guvernele din Occident îi întorc pe toate fețele fiecare cuvânt în efortul de a înțelege care ar putea fi viitorul Siriei. Oare a devenit mai moderat în ultima vreme? Încă e jihadist? Există vreo speranță pentru o guvernare ceva mai reprezentativă în Siria?
Ce ne poate spune guvernarea HTS?
Dar există o metodă mai bună decât analiza textuală a fiecărei propoziții rostite de Al-Jolani pentru a încerca să deducem câte ceva din ce ne așteaptă. În intervalul 2017-2023 Al Jolani și HTS au constituit guvernarea de facto a provinciei Idlib. Astfel că examinarea îndeaproape a modului în care au guvernat ei acolo ne-ar putea oferi mai multe indicii despre direcția evenimentelor decât procesarea declarațiilor publicate pe parcursul ultimei săptămâni de acest comandant foarte priceput la relații publice.
Ce ne poate spune guvernarea HTS? Dar mai înainte de a intra în miezul problemei ar trebui să-i recunoaștem meritul omului care a făcut din capul locului posibilă guvernarea HTS în Idlib, și care procedând astfel se dovedește a fi reușit o mutare strategică de geniu. Iar cel căruia-i revine meritul nu e Al-Jolani, ci președintele turc Recep Tayepp Erdogan.
Refuzul încăpățânat al lui Erdogan de a abandona complet insurecția aparent înfrântă și insistența lui de a-i menține un mic colțișor rezervat în nord-vestul Siriei constituie condiția necesară pentru tot ceea ce avea să urmeze. Conducătorii vestici au privit decizia lui Erdogan ca pe un refuz bizar de a accepta o realitate evidentă. Pe de altă parte, Rusia și regimul Assad se bucurau că puteau profita de ea. Insurgenții din alte părți ale țării care refuzau „reconcilierea” cu regimul erau expediați cu autocarele în mica enclavă turcească din nord-vest. Devenise un loc convenabil de surghiunire a ireconciliabililor. Moscova și Assad presupuneau că respectivii își vor continua traiul acolo în obscuritate și irelevanță. Dar, din contră, enclava a devenit un incubator din care a erupt în acest noiembrie HTS.
O entitate cvasi-statală autoritară
Așadar, ce putem afla din experimentul guvernamental de șapte ani al HTS din Idlib? Cercetătorul israelian Alex Grinberg a examinat îndeaproape acel regim, iar studiul său urmează a fi publicat curând de un grup de reflecție de la Ierusalim. Ce a descoperit el?
În primul rând, ce e important e ce nu s-a întâmplat acolo. HTS nu s-a dedat în Idlib la excesele demente ale rivalilor ei jihadiști din ISIS (Statul Islamic). Femeile non-musulmane nu au fost transformate în sclave (de fapt nu e complet adevărat. Au fost identificate în provincie câteva sclave, deținute încă de familii din ISIS care au reușit să ajungă în Idlib după colapsul califatului. Însă instituția sclaviei nu a fost aprobată oficial de HTS.) Nu a existat nici canibalism, nici vreo încercare de a-i ucide în masă pe cei percepuți drept adulatori ai Diavolului. De fapt, nimic din demența stridentă asociată cu ISIS.
Sursa foto: Wikipedia
Pe de altă parte, ce a funcționat acolo a fost o entitate cvasi-statală autoritară, represivă și cârmuită teocratic, pe baza legislației musulmane Sharia. Femeile sunt obligate să poarte voal, iar muzica și alcoolul sunt interzise. Interzisă e și opoziția politică. Non-musulmanilor și femeilor le este interzis să fie membri ai organelor reprezentative de guvernare. Al-Jolani, în calitate de comandant al organizației, a fost în esență un dictator de facto al provinciei. În închisorile lui încarcerarea fără proces și tortura erau la ordinea zilei.
Pe ce s-a bazat ideologia
Există toate motivele pentru a crede că sistemul construit de Al-Jolani îm Idlib, „Guvernul de Salvare Sirian”, va fi acum implementat pe tot teritoriul țării sau, mai degrabă, în acele teritorii pe care le controlează el (30% din Siria e în continuare în mâinile forțelor siriene kurde). Ba chiar săptămâna aceasta el și-a numit „premierul” din acea perioadă, Mohammed al-Bashir, drept premier interimar la Damasc.
În ce privește ideologia care a fundamentat administrația HTS din Idlib, ne poate dumiri cea mai înaltă autoritate religioasă a organizației, un anume Abd al-Rahim Atoun. Opiniile lui Atoun despre guvernare pot fi deduse dintr-o prelegere ținută de el la Idlib în septembrie 2021, cu denumirea: „Jihad și Rezistență în Lumea Islamică: Modelul Taliban”.
Pe de altă parte, referitor la masacrul din Israel din 7 octombrie 2023 Atoun a declarat: „ce fac mujahedinii din dragoste pentru Dumnezeu Atotputernicul în Bătălia Potopului Al-Aqsa e cel mai măreț act al islamului din era contemporană și este un jihad binecuvântat pentru respingerea agresiunii și apărarea religiei”.
Ce rol a jucat Israelul în ultimele zile
Atoun chiar a comparat masacrul din 7 octombrie cu marșul HTS de la Idlib la Damasc, și a cerut ca „Atotputernicul să-i spurce pe evrei, să-i suprime și să-i blesteme pe ei și pe cei care îi susțin și-i sprijină împotriva mujahedinilor”.Fiind autoritatea religioasă supremă în HTS, putem deduce că Atoun e cel care-l ghidează pe Al-Jolani în probleme de acest fel. Această organizație și această viziune despre lume sunt cele la care D se referea atunci când afirma că forța de la Idlib va porni și va încheia războiul civil chiar acolo - cum s-a și întâmplat. Aceasta e forța care, datorită viziunii strategice impresionante a lui Erdogan, a stat vreme de șapte ani la incubat în Idlib.
După cum scrie întreaga presă, Israelul s-a ocupat în ultimele zile să se asigure că un regim islamist în curs de instalare la Damasc nu va avea la îndemână nimic altceva decât cea mai rudimentară capacitate militară. Unii au pus la îndoială motivația acestei măsuri. În această privință putem presupune fără teamă de a greși că ce știe cercetătorul civil (deși fost ofițer de informații militare) Alex Grinberg știe și guvernul Israelului. Acel lucru pe care HTS l-a început și finalizat în Idlib se află acum la Damasc. Decizia Israelului de a-l dezarma, pe cât posibil, s-ar putea foarte bine să ajungă și ea să fie considerată prescientă.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / spectator.co.uk