Ce pățesc românii care nu respectă carantina. Se cere brățări speciale
- Andrei Ilinca
- 19 martie 2020, 10:12
Senatorul PMP Lucian Iliescu a solicitat Ministerului de Interne monitorizarea persoanelor aflate în carantină sau izolare din cauza coronavirusului.
El vrea ca persoanele să fie monitorizate prin intermediul brățărilor electrice.
„Am urmărit materialele de presă în care niște inconștienți încalcâ cu bună știință regulile de carantină și autoizolare impuse de autorități și umblă liberi. Dacă acești indivizi nu conștientizează că sunt o “bombă” la adresa tuturor cetățenilor acestei țări, autoritățile ar trebui să ia măsuri drastice.
Pe această cale SOLICIT Ministrului de Interne ca toți cei aflați în carantină sau autoizolare să fie monitorizați prin BRATARI ELECTRONICE. Stiu ca e un efort uriaș din punct de vedere economic, dar sa nu uitam câți bani cheltuie statul cu fiecare persoana infectata aflată pe patul de spital. Achiziția de brățări electronice se impune imediat și orice zi de întârziere reprezintă un atentat la siguranta noastra a tuturor! Doar cu măsuri drastice și imediate vom putea lupta cu această epidemie răspândită în primul rând de cei inconștienți și iresponsabili”, a scris Lucian Iliescu.
Până joi, 120 de persoane au fost amendate de DSP pentru că nu au fost găsiți la domiciliu. Valoarea totală a amenzilor este de aproximativ 1.800.000 de lei.
Cele mai multe dintre acestea au fost aplicate în Neamț și Hunedoara.
Și poliția a deschis 51 de dosare penale, pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
O persoană care a călătorit într-o țară din zonele de risc roșie sau galbenă este obligată ca la revenirea în țară să stea 14 zile în carantină sau izolare la domiciliu.