Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Ce ne așteaptă: politică privată sau democrație privatizată?
Ce ne așteaptă: politică privată sau democrație privatizată?

Ce ne așteaptă: politică privată sau democrație privatizată?

Nu cu mulți ani în urmă, în contextul expansiunii Internetului și a tehnologiilor digitale s-a născut întrebarea: cât de mult sunt acestea utile societății? A trecut ceva vreme până când raportul dintre factorul uman și digital a fost explicat dar numai în sens cultural iar procesul digitalizării a apărut ca ceva extrem de nou, uneori misterios dar cu implicații într-o arie vastă a existenței umane. În realitate, evoluția digitală nu a început spre sfârșitul anilor ‘80 din secolul trecut așa cum am fi tentați să credem, ci a urmat un traseu paralel competiției tehnologice existente între cele două tabere din perioada Războiului Rece.

Guvernul american a făcut investiții de amploare în acest domeniu începând cu anii ’50 și a trecut mult în fața Uniunii Sovietice și chiar a partenerilor occidentali din Alianța Atlantică. Mai ținem minte marele scandal de spionaj franco-american de la mijlocul anilor ‘80 când agenții din Hexagon erau interesați de rezultatele cercetătorilor din California – Silicon Valley – și Texas. Tentațiile erau mari, mai mari chiar decât fidelitatea față de o organizație ofensiv/defensivă cum era NATO. Diferența tehnologică a fost însă un factor, poate cel mai important, în câștigarea de către Occident a Războiului Rece.

În urmă cu 10-15 ani, apăruse ideea că digitalizarea ar favoriza procesele de democratizare din state conduse în sisteme autocratice sau în țările în curs de dezvoltare. Probleme sensibile ale acestora din urmă, nerezolvate decenii la rând – sănătate, educație, transporturi, sărăcia endemică – erau pe lista de așteptare a dezvoltării tehnologice sau cel puțin așa se pretindea deși, oficial, nimeni nu promisese ceva. Speculațiile în acest sens umpleau paginile ziarelor sau emisiunile de știri.

Cu siguranță, de la Internet și digitalizare se aștepta prea mult, poate chiar salvarea omenirii. S-a întâmplat însă altceva: platformele de socializare au devenit – în paralel cu promovarea intensă a procesului de integrare socială extrem de necesar unor importante segmente ale populației – instrumente private de politică economică menite să rezolve și probleme politice. Aparent, multe dintre serviciile de care beneficiem sunt gratuite însă la o privire mai atentă avem de-a face cu costuri sociale ascunse – componente comerciale ale unei adevărate piețe digitale – pe care le achităm achiziționând ceea ce ni se sugerează prin informațiile colaterale pe care le primim în context. Nu este vorba doar de achziții materiale ci și de sugestii – unele în plan politic și chiar electoral, aparent într-un cadru perfect democratic.

Societățile de tip big tech au intrat în jocuri mereu câștigătoare deoarece oferă randamente înalte investitorilor externi, aspect care le permite dezvoltarea capacităților tehnologice până într-acolo încât pot canaliza opțiunile politico-electorale ale utilizatorilor platformelor. Fiecare din subiecți se transformă într-un profil utilizat ca entitate umană consumatoare de mărfuri și servicii dar și în sens politic. Să presupunem că datele despre fiecare dintre noi  – obținute într-un mod asupra căruia legea nu și-a spus cuvântul, deci legal – ajung în patrimoniul guvernelor. Dauna n-ar fi prea mare în primul rând pentru că s-a mai întâmplat – știm bine – și apoi pentru că suntem oarecum reprezentați și noi în aceste guverne. Cât de cât. Dar dacă ajung pe mâna unor societăți private? Privatizăm politica și apoi întregul sistem democratic?

Cei care investesc în acest tip de tehnologie – care se apropie de ansamblul de componente ale inteligenței artificiale – devin oare stăpânii unor jocuri politice? Cu siguranță, pentru că au un mare avantaj asupra celor care se văd obligați să participe la un proces democratic de factură clasică: nu au responsabilități sociale și nu fac promisiuni dar pot influența orice. Cu atât mai puțin putem vorbi de o confruntare programatică sau de idei. Globalizarea a redus numărul centrelor de putere în lumea întreagă dar măcar știam unde sunt. Acum sunt și mai puține și nu aparțin unui cadru geografic sau geopolitic precis.

În loc de concluzie se impune o precizare: și în domeniul digitalizării ca în multe altele, Europa se află în urma Chinei și a Statelor Unite. Mai în glumă mai în serios, această realitate poate fi de bun augur pentru europeni întrucât ar putea corija politicile actuale de digitalizare – în fiecare țară este un capitol distinct în PNRR – conferindu-le transparență. Prin acestea vor fi stabilite modele de dezvoltare cu finanțare publică capabile să garanteze conservarea suveranității democratice.

Transformarea digitală ne conduce spre creștere economică. Bine ar fi ca între beneficiile ei să găsim și o creștere în politică.