O statuie din bronz reprezentându-l pe Jean-Paul Sartre a fost dezvelită joi în Lituania pentru a rememora vizita filosofului francez în această ţară în 1965, informează Agerpres.
Realizată de artistul Klaudijus Pudymas după o fotografie făcută de Antanas Sutkus, sculptura îl înfăţişează pe Sartre avansând prin dunele de nisip.
Monumentul a fost dezvelit la Nida, o staţiune balneară aflată pe cordonul litoral al Curlandei, iar oficialităţile speră ca statuia să atragă turişti francezi în regiune.
Sartre şi partenera sa, scriitoarea Simone de Beauvoir, figură marcantă a feminismului în Franţa, au vizitat Lituania în iunie 1965, pe când ţara se afla sub ocupaţie sovietică.
Fotograful Sutkus, în vârstă de 26 de ani în acea perioadă, a documentat călătoria de cinci zile a celor doi scriitori la Vilnius şi prin Lituania.
''Datorită primarului Darius Jasaitis, Sartre se întoarce din nou la Nida, unde, împreună cu Simone de Beauvoir, a deschis o fereastră între Lituania de atunci şi Franţa'', a declarat pentru AFP ambasadorul Philippe Jeantaud, care a asistat la ceremonia de inaugurare.