Ce instituții vor fi desființate sau comasate. Ordonanța e gata

Ce instituții vor fi desființate sau comasate. Ordonanța e gataSursa foto: Administratia Prezidentiala

O serie de instituții bugetare vor fi desființate sau comasate, ca parte a încercării guvernului de a reduce deficitul bugetar uriaș.

Pe lista de instituții bugetare ce vor fi desființate apar diverse institute cu „grad redus de utilitate publică”. Guvernul a lansat în transparență decizională Ordonanța de Urgență a cărei aplicare vizează reducerea cheltuielilor de la bugetul de stat. Una dintre măsurile radicale luate de Guvern în acest sens prevede desființarea, lichidarea sau comasarea instituțiilor publice.

Ce instituții sunt vizate și care sunt criteriile

Astfel, prevede ordonanța, institutele, institutele naționale, institutele naționale de cercetare aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea Parlamentului României, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Cercetării, Inovării, Digitalizării, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Academiei Române care îndeplinesc majoritar cumulativ condițiile prevăzute în această OUG, vor intra în proces de desființare și lichidare. Mai concret, Secretariatului General al Guvernului îi revine sarcina de a finaliza lista instituțiilor vizate.

Sursa foto: INQUAM_Photos

Un criteriu cheie al desemnării acestor instituții în vederea comasării sau chiar a desființării este gradul lor de utilitate publică („gradul redus de utilitate publică a activităților desfășurate de acestea", stipulează ordonanța). Un alt criteriu vizează „gradul de similaritate ridicat a obiectului de activitate al structurilor organizatorice aflate în subordinea/coordonarea/autoritatea Secretariatului General al Guvernului", dar și „raportul dintre volumul de muncă al activității desfășurate și numărul de personal angajat pe posturi".

Procesul de comasare are loc începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 31 decembrie 2024, se arată în ordonanța menționată. Prin comasare se au în vedere două aspecte: reducerea cu minim 15% a cheltuielilor de personal și a cheltuielilor materiale și servicii, respectiv reducerea cu minim 15% a numărului de posturi efectiv ocupate proporțional atât pentru funcții de conducere cât și pentru funcții de execuție, potrivit stiripesurse.

Scade cu 30% numărul de șefi

Potrivit ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, numărul de șefi din sectorul public va scădea cu 30%, iar primăriile care au cheltuieli prea mari vor fi amendate. În egală măsură, va scădea numărul de membri în consilii de administrație ale unor companii de stat.

În total va fi vorba de o scădere a cotei de la 12% la 8% din totalul posturilor la stat, a declarat ministrul. Oficialul a precizat că impactul bugetar în acest an va fi de 2,5 miliarde de lei. Marcel Boloș a anunțat și că se elimină indemnizația de vacanță, bugetarii urmând să rămână doar cu voucherul de vacanță, dar nu în toate cazurile.