Acordul dintre Israel și Emiratele Arabe Unite continuă să-i preocupe pe analiștii de politică internațională. Iată ce scrie Diario de Noticias!
"Emiratele Arabe Unite (EAU) devin al treilea stat arab care își reglementează relațiile diplomatice cu Israelul. Celelalte 2 au fost Egiptul și Iordania. Instituirea păcii între Egipt și Israel, a avut un interes principal pentru Occident și pentru americani în mod special, prin ancorarea Egiptului lui Anwar Sadat cât mai mult de "partea noastră", în contextul paradigmei războiului rece, prin ruperea derivelor mincinoase sovietice ale predecesorului Abdel Gamal Nasser, un pan-arabist, ale cărui discurs și atitudine se încadrau perfect în ideologia comunistă a Eliberării Popoarelor. Obiectivul carismaticului președinte egiptean era acela de a termina construcția faraonică a Barajului de la Aswan cât timp era în viață și pentru aceasta a avut nevoie de un "Nil de bani și de tehnologie". Trucul a fost să-i curteze pe americani și pe ruși în acest scop, astfel că s-a apropiat întotdeauna de cel care a făcut lucrarea mai viabilă, aceasta fiind inaugurată cu 2 luni înainte de moartea sa. Despre cele 4 războaie pe care Egiptul le-a purtat împotriva Israelului există o poveste regională care spune că Israelul s-a prefăcut distras și, tocmai din acest motiv, a fost surprins în acea zi de 6 octombrie de Yom Kippur din 1973, oferind întâietate Coaliției Arabe, pentru ca aceasta să poată avea o poziție de forţă, pentru a recupera teritoriile pierdute în Războiul de 6 Zile din 1967. Spre binele echilibrului regional, Israelul avea să returneze, așa cum s-a întâmplat, Sinaiul egiptenilor, iar Înălţimile Golan sirienilor, marcând, de asemenea, principalul său punct, începând din 1948, cu privire la faptul că se află aici pentru a rămâne! Următorul pas ar fi normalizarea firească a relațiilor cu fostul inamic, ancorându-l pe Anwar Sadat, supremul factor de decizie al Egiptului, de blocul occidental. Așa a fost, acea semnătură costându-l viaţa pe președintele egiptean, asasinat de "Jihadul islamic din Egipt", una dintre semințele lui organizaţiei al-Qaeda a lui Bin Laden și a lui al-Zawahiri. Iordania și Israelul au semnat pacea în 1994, sovieticii nu mai erau deja, așa că acest acord avea ca principal obiectiv, profitând de o "nouă lume optimistă" și de perioada de după războiul rece, reglementarea într-o manieră modernă a unei moșteniri a Mandatului Britanic (1920) numită Transiordania străjer al Cisiordaniei și a palestinienilor. Pe o altă tablă de şah paralel, Bill Clinton, la începutul primului mandat, a crezut că în 8 ani va avea timp pentru a rămâne în istorie drept omul de stat care a reușit, în sfârșit, să pacifice "buricul lumii" și să iniţieze un "domino al democratizării" pentru întregul Orient Mijlociu. În acest sens, de menţionat că momentul era de "Sfârșit al Istoriei" odată cu victoria democrației asupra comunismului, făcând parte, de exemplu, intervenția militară americană din Somalia (1993-UNOSOM II), la fel ca în filmul cu elicopterul pe care l-am văzut cu toții, în din așa-numitul "război umanitar". Prin urmare, am fost deja mai fericiți! Această stabilire mai recentă a relațiilor diplomatice între Israel și EAU face parte dintr-o paradigmă a războiului rece care a fost creată în Orientul Mijlociu în perioada de după 11 septembrie. "Axa răului", schiţată de Bush Junior includea "Iranul aproape nuclear" și era necesară izolarea sa cu orice preț. Cum? Înarmându-i "până în dinți" pe toți cei din regiune care se aliniau unei coaliții neoficiale anti-șiite, cu Arabia Saudită sunnită în frunte, aceasta, de asemenea, cu ambiții nucleare, dar fără vreo șansă de a obţine acest lucru din cauza "lesei americane", astfel că a început să domnească o logică contra naturii. Practică, pentru cei care văd lucruri că se întâmplă de la Lisabona și de la Washington, dar contra naturii și extrem de volatilă în esența sa. Sau cineva din trecutul mai recent și mai îndepărtat și-a închipuit vreodată că va vedea Israelul ca protector al Casei Saud și al unui regim wahhabit? Turcia otomană, rod al acestor alinieri, a trebuit să se apropie și ea de Iranul persan, dușmani de secole cu povești despre imperii pline de "aljubarrotas" (aluzie la bătălia de la Aljubarrota, dintre Regatul Portugaliei şi Coroana Castiliei din 14 august 1385, soldată cu victoria portughezilor; n. trad.). EAU, așezate într-un "deșert de țiței", de la începutul "Primăverilor Arabe", care au devenit actori "mai mult decât secundari" în schiţarea Noii Ordini în nordul Africii și în Orientul Mijlociu. Aşa s-a întâmplat cu ingerințele pe care le-a avut în politica internă din Tunisia, cu susţinerea mareșalului Sissi în războiul din Libia și cu alinierea pe care o are cu saudiții în războiul din Yemen și, de asemenea, cu tensiunea "nas în nas" pe care o are cu Qatarul și cu Turcia. Aceștia vor face cu siguranță cuplu frumos cu Israelul, confirmând încă o dată cea mai slabă verigă, palestinienii, un instrument util pentru orice și pentru toată lumea în timpul războiului rece al cărților de istorie, dar măreţ de dispensabili în această nouă paradigmă regională. Ei nu mai contează și, de aceea, nu mai apar fiindcă acolo unde nu există imagine nu există știri! O notă finală pentru o știre de vineri, 14 august, întrutotul legată de cea dezvoltată aici, deoarece Consiliul de Securitate al ONU a respins propunerea americană de a extindere a embargoului asupra vânzării de arme Iranului. Numai Republica Dominicană a votat alături de America lui Trump, astfel că această umilire pe scena cea mai diplomatică dintre toate reprezintă o respingere colectivă a actualului președinte și a politicilor sale, reabilitând astfel Acordul Nuclear la care a ajuns fostul președinte Obama și reziliat de președintele Trump. Iranul, pentru a ieși din această margine și pentru a nu mai fi considerat un "stat răufăcător", trebuie integrat, pentru a avea ceva de pierdut dacă s-ar da drept "indian pe meleagurile cowboy-lor"!", scrie DIÁRIO DE NOTÍCIAS.