Ce îi RECOMANDĂ Dragnea ministrului de Finanțe

Ce îi RECOMANDĂ Dragnea ministrului de Finanțe

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că la întâlnirea pe care a avut-o în această dimineață cu ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, i-a cerut să „capete mai repede experienţă politică”.

„I-am spus două lucruri: l-am rugat să capete mai repede experienţă politică pentru că este o funcţie importantă şi - pentru că am avut şi cu primul ministru o discuţie - să stabilească un calendar în care să înceapă aceste întâlniri deschise şi foarte utile cu companiile şi cu băncile pentru a găsi care sunt metodele prin care aceste instituţii financiare şi aceste companii să aibă un profit mai mare”, a spus Dragnea, la Parlament, citat de Agerpres.

Întrebat dacă s-a referit la experienţa politică a ministrului ţinând cont şi de declaraţiile acestuia privind Pilonul II de pensii, Dragnea a răspuns că „da. A fost prima lui zi ca ministru, emoţionat, toată presa, foarte multe întrebări şi se întâmplă. Dar e un tânăr în care eu am încredere şi în care prim-ministrul are foarte mare încredere”.

El a mai spus că nu l-a invitat pe ministrul de Finanţe să se înscrie în PSD, adăugând că acesta trebuie să îşi facă treaba la minister.

„Nu facem invitaţii că nu suntem la nuntă. Să-şi facă treaba acolo. E o echipă care a început să funcţioneze foarte bine. Au lucrat începând de luni în fiecare zi, cu ateliere de lucru. Se lucrează chiar. Palatul Victoria a înviat. Acum a început să se muncească”, a susținut Dragnea.