Arta culinară chineză este faimoasă şi a cucerit întreaga lume prin varietatea ingredientelor şi abundenţa condimentelor.
Făcând abstracţie de bucătăria franceză, se consideră că cea mai evoluată artă culinară se practică în China. Această ţară are caracteristici aparte: un teritoriu imens, o populaţie de peste un milliard de locuitori şi o istorie veche cu tradiţii culinare de secole şi milenii.
Totuşi, cu instrumentele sale originale, felurile de mâncare cu nume complicate și regulile de etichetă, bucătăria franceză de lux îi atrage, dar în aceeași măsură îi și derutează pe chinezi, care sunt totuși mari maeștri în arta culinară.
Ideograme precise
Zilele acestea aproape 40 de restaurante din China au propus un meniu gastronomic în cadrul manifestării 'Gout de France/Good France', acțiune mondială organizată sub egida Ministerului francez al Afacerilor Externe pentru a sărbători arta culinară din Hexagon, după cum relata AFP. Ambasadorul Franței la Beijing, Maurice Gourdault-Montagne, a fost gazdă pentru 160 de invitați chinezi de marcă, iar consulatele generale din Hong Kong și Shanghai au organizat și ele câte un dineu rafinat. Însă în China, mai mult ca în alte părți, bucătarii trebuie să își prezinte creațiile. În acest caz, primul obstacol a fost cel lingvistic. De exemplu traducerea în mandarină a termenilor precum 'profiteroles', 'mouillettes' sau 'mignardises'. În multe țări, restaurantele prezintă în franceză numele specialităților din Hexagon, însă chineza impune alegerea unor ideograme precise, care să corespundă cât de cât produselor din farfurii.