Ce-i așteaptă pe lucrătorii transfrontalieri ai Europei. Sunt vizați și românii
- Magda Spiridon
- 24 iunie 2020, 02:00
EURACTIV, O piaţă a muncii UE realmente integrată nu poate exista în lipsa unei coordonări corecte din punct de vedere al securităţii sociale, scrie Dragoş Pîslaru, care insistă că Europa trebuie să înveţe lecţiile crizei Covid-19.
Eurodeputatul Dragoş Pîslaru (România, Renew Europe) este persoana desemnată să redacteze o Rezoluţie privind protecţia europeană a muncitorilor transfrontalieri şi sezonieri în contextul crizei Covid-19.
În 11 aprilie, Nicolae Bahan, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit mort în containerul în care stătea împreună cu alţi lucrători sezonieri de la o fermă din Bad Krozingen din Baden-Württemberg, Germania. Autopsia ulterioară a confirmat că moartea lui a fost provocată de Covid-19. Nicolae era unul din cei peste 1,5 milioane de muncitori europeni transfrontalieri care lucrează într-un alt stat membru UE, în sectoare economice cruciale: agricultură, turism, asistenţă socială şi medicală, construcţii, horeca sau transporturi.
Chiar şi în timpul pandemiei, când cei mai mulţi dintre noi ne aflam în izolare la domiciliu, zeci de mii de lucrători sezonieri erau înghesuiţi în avioane charter care îi duceau la fermele de sparanghel din Germania, la abatoare din Olanda sau în alte locuri unde deficitul de forţă de muncă este critic.
Constrânşi să semneze contracte în germană, neerlandeză sau alte limbi pe care nu le înţeleg, deseori află la sosirea la destinaţie că orele de muncă pe care trebuie să le presteze sunt mai multe, salariile mult mai mici decât promisiunile şi condiţiile de trai, cu locuinţe în care li se asigură prea puţină protecţie la Covid-19.
Au existat numeroase cazuri şi mai multe decese. Cine le plăteşte asigurarea medicală? Cine le plăteşte repatrierea? Cine le acoperă şomajul sau alte beneficii sociale?
Aceasta nu este o problemă doar pentru lucrătorii din Est sau Sud - în vremuri normale, milioane de cetăţeni UE traversează frontierele Luxemburgului, Franţei, Germaniei, Belgiei, Olandei sau Austriei pentru a munci în statele învecinate.
Toate acestea au încetat acum. Cine le acoperă pensiile? Ce se întâmplă dacă fac telemuncă, activitatea lor se încadrează pentru protecţie socială peste graniţă? Care este situaţia persoanelor care sunt angajaţi proprii şi fac muncă de lucrători la frontieră?
Situaţia lucrătorilor transfrontalieri şi sezonieri este subiectul unei rezoluţii care urmează să fie adoptată de Parlamentul European în cadrul sesiunii plenare din 17-19 iulie. Lansată de Renew Europe, (iniţiativa) a generat o susţinere largă.
Rezoluţia acoperă multe domenii politice - atât în vederea protecţiei lucrătorilor mobili faţă de efectele directe ale Covid-19, cât şi faţă de numeroasele breşe din legislaţia naţională care îi afectează şi care au fost agravate indirect de pandemie. De asemenea, face apel la implementarea adecvată a legilor deseori ignorate.