Ce fel de concedii putem avea în 2023. Modificări importante ale legislației

Vechime în muncă. Sursa foto: Dreamstime.com

Anul 2022 a adus modificări importante legislației cu privire la concedii. Astfel au apărut alte tipuri de zile libere unele care au legătură cu situațiile medicale, altele care nu.

Așadar, o primă situație este concediul pentru îngrijirea pacientului bolnav de cancer a devenit accesibil salariaților care îndeplineau condițiile de acordate din primăvara acestui an. Acest tip de concediu se acordă doar celor care au un stagiu de asigurare de șase luni în ultimele 12 luni anterioare acordării și se dă pentru a putea însoți pacientul bolnav de cancer la intervenții chirurgicale și tratamente prescrise de medicul specialist.

Durata acestui concediu este de 45 de zile calendaristice pe an pentru un pacient. Cât timp se află în acest concediu, angajații au dreptul la o indemnizație brută lunară de 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni și, deși este plătită de angajator, ea va fi recuperată de la stat.

Concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav

De asemenea, a mai apărut concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav a primit o formă specială, respectiv pentru supravegherea și îngrijirea celui în vârstă de până la 18 ani pentru care s-a dispus măsura carantinei sau a izolării. Acest tip de concediu a apărut la sfârșit de martie, nefiind legat strict de COVID-19, putând fi acordat și pentru alte boli infectocontagioase. Indemnizația aferentă acestui tip de concediu medical este de 100% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare.

Cele două noi tipuri de concedii medicale introduse în acest an nu afectează numărul total de zile de concediu medical pe care le poate primi un angajat, respectiv de 183 de zile calendaristice, deoarece se acordă pe CNP-ul pacienului oncologic sau al copilului - în ambele cazuri fiind vorba de 45 de zile calendaristice, și nici nu afectează numărul de zile de concediu de odihnă pe care le are salariatul. De altfel, angajații pot beneficia de 10 absențe pentru urgențe de familie.

Cum se acordă concediile

Condițiile acordării acestora sunt că angajatorul trebuie să fie informat despre urgența familială înainte de lipsa efectivă a salariatului și faptul că zilele se recuperează. Mai există un tip de concediu, acela de îngrijitor, care este diferit de concediul pentru îngrijirea pacientului bolnav de cancer menționat la începutul articolului, nu poate fi cerut încă de salariați, deși a fost introdus în Codul muncii încă din octombrie. Iar recent au fost oficializate și normele pentru acordarea concediului și documentele necesare.

Acest concediu va fi acordat salariatului care îngrijește ori sprijină o rudă (fiul, fiica, mama, tatăl sau soțul/soția) sau o persoană care stă în aceeași locuință cu el. După ce va cere angajatorului acordarea concediului de îngrijitor, salariatul va trebui să prezinte, în termen de maximum 30 de zile, o serie de documente justificative. Cât timp se află în concediul de îngrijitor, salariatul nu va putea fi concediat , iar dacă refuză să îi acorde acest drept -- de când va putea fi posibil --, angajatorul va risca o amendă cuprinsă între 4.000 și 8.000 lei , dacă salariatul nedreptățit se va adresa inspectorilor teritoriali de muncă.