Ce cuplu celebru va participa la următoarea ediție America Express. Au semnat deja contractul și promit că nu vor avea rivali

Sursa foto: America Express Romania / Facebook

Mai multe cupluri celebre din România au fost căutate de producătorii America Express. Unul dintre cele mai râvnite, care au refuzat de mai multe ori provocarea, a decis să formeze o echipă în cadrul competiției și să demonstreze cât de uniți sunt.

Pregătirile pentru un nou sezon America Express nu au fost finalizate încă, dar s-a aflat deja unul dintre cuplurile care au acceptat provocare. După ce propunerea a fost refuzată de mai multe ori, motivând că nu pot sta departe de fetițele lor, în cele din urmă au decis să bată palma cu producătorii.

Primul cuplu care a vorbit despre participarea la următorul sezon America Express este format din Tavi Clonda și Gabriela Cristea. Mona Segal și echipa ei le-au propus de mai multe ori celor doi să participe la competiție însă aceștia au refuzat. Cât timp fetițele au fost mici, li s-a părut prea mult să stea departe de ele timp de două luni.

După mai multe insistențe, Tavi Clonda și Gabriela Cristea au acceptat provocarea. Cei doi soți vor participa la următorul sezon America Express și promit că nimic nu le va sta în cale.

Tavi Clonda și Gabriela Cristea vor participa la următorul sezon din America Express

Celebrul artist a fost cel care a confirmat participarea la competiție. Tavi Clonda a anunțat că va participa alături de soția sa la America Express, chiar dacă șefii Gabrielei Cristea nu și-au dat încă acordul ca frumoasa brunetă să părăsească, temporar, emisiunea pe care o prezintă, „Mireasa-Capriciile Iubirii”.

„De abia aștept să merg la America Express. Îmi doresc să particip împreună cu soția mea, desigur. Am ceva emoții, trebuie să vedem daca pe ea o lasă să meargă, e mai greu când ai emisiune zilnică, LIVE. Noi doi, ca și cuplu, ca și concurenți, îi vom cam bate pe toți, suntem competitivi, sinceri, ne cunoaștem foarte bine, ne știm calitățile și defectele, știm când să lăsăm fiecare de la noi, dar și când să-l completăm pe celălalt. Nu o să ne stea nimeni în față, sunt convins. Gabriela le-a spus organizatorilor că face orice, doar să nu o bage în apă mare și să nu mănânce scârboșenii. Asta e, o să pierdem probabil proba asta. Dar o să câștigăm altele. La Survivor nu m-aș duce, acolo e crunt, mult prea dificil”, a declarat Tavi Clonda, în exclusivitate, pentru cancan.ro.

Ce surpriză o așteaptă pe Gabriela Cristea de 8 Martie

Tavi Clonda este un romantic și mereu îi pregătește surprize inedite soției sale. Pentru că se apropie Ziua Femeii, artistul a mărturisit că de mic a fost educat să respecte aceste zile speciale. În urmă cu mai mulți ani, el a încercat să își impresioneze iubita cu o serenadă la balcon. Pentru că aceasta nu ieșea, a fost nevoit să facă multă gălăgie și a venit Poliția.

„Nu uit de ziua de 8 Martie niciodată. Am fost educat să respect evenimentele importante. De mic. La început, ca să o cuceresc, i-am cântat sub balcon, pe când stătea în Dorobanți. Am oprit circulația, eram îmbrăcați în marriachi, eu cu băieții. Am închiriat niște costume, cu pălării, se uita lumea la noi. Când a ieșit ea, am făcut o grămadă de gălăgie. A venit și poliția, dar apucasem să plecăm. Ne era să nu arunce cu apă pe noi, ea sau vreun vecin. Ea nu mai ieșea, noi nu aveam microfoane, doar făceam gălăgie. Când a venit la balcon și a realizat despre ce e vorba, a rămas surprinsă. Mă bate gândul să-i mai fac o surpriză de genul acesta”, a mărturisit soțul Gabrielei Cristea.