Ce au dorit Statele Unite, ce a discutat Rusia?
- Adriana Popescu
- 5 decembrie 2022, 11:44
Turcia îşi continuă pregătirile pentru o operaţiune terestră în nordul Siriei. Pe de-o parte, se fac pregătiri militare, iar pe de altă parte, au loc contacte diplomatice intense...Semnalele care vin de pe teren ne arată că operaţiunea va fi declanşată cât de curând.
Personalul SUA din Siria a început să fie evacuat către zone mai sigure. Rusia, intervenind în ultimul moment, a purtat discuţii cu Ferhat Abdi Şahin, aflat în fruntea YPG (Unităţile de Apărare a Poporului-n.trad.). În cadrul acestor discuţii s-a solicitat adoptarea unor decizii, să se realizeze anumiţi paşi care să elimine necesitatea lansării operaţiunii terestre. În fruntea acestor cerinţe se găseşte condiţia Turciei de a pătrunde 30 km /adâncime de graniţa sa/. YPG anunţă prin declaraţiile făcute că respinge cerinţele Rusiei.
SUA, de o lungă perioadă de timp, poartă numeroase discuţii cu YPG. Pentru a opri Turcia cere /YPG/ să pună capăt atentatelor teroriste. Mai au şi alte cereri. Statele Unite cer YPG să se distanţeze de PKK, chiar şi numai de faţadă. De asemenea, se precizează că în cadrul acestor discuţii SUA au cerut ca peste 10 mii de militanţi aflaţi în structura Forţelor Democratice Siriene să fie scoşi din Siria. Nu ştiu cât este de corect sau cât este de greşit. Dar am înţeles că SUA depun toate eforturile pentru a opri operaţiunea terestră.
Turcia urmăreşte paşii concreţi. Cere retragerea elementelor organizaţiei teroriste la cel putin 30 km în interior de frontierele noastre. Această cerinţă va fi îndeplinită fie de Statele Unite, fie Turcia însăşi o va îndeplini pătrunzând terestru.
Este corect că eliminarea YPG din Kobane înseamnă îngroparea pentru totdeauna a visului "Rojava". Nu are nicio importanţă că s-au retras de aici şi s-au instalat dincolo. În momentul în care Turcia va elimina organizaţia teroristă din Ayn al-Arab (Kobane-n.trad.) toate unităţile organizaţiei teroriste se vor face una cu pământul, visurile lor se vor nărui.
Până astăzi, Turcia a făcut paşii legaţi de nordul Siriei în timp, metodic. A înaintat cu răbdare. Nu s-a panicat. Cu fiecare ocazie a mai făcut un pas şi a obţinut victorii. Iar acum este pe cale să facă cea mai strategică mutare.
Dacă nu doresc declanşarea operaţiunii terestre, SUA ar trebui să garanteze părăsirea de către organizaţia teroristă a tuturor regiunilor de la frontierele noastre.
Altfel, operaţiunea terestră va fi mereu în actualitate. "Într-o noapte, pe neaşteptate..." va continua să atârne ca o sabie deasupra capului organizaţiei teroriste, notează aksam.com.tr
(Traducerea Rador)