Ce ascunde Călin Georgescu. A plecat din MAE când am cerut verificarea de către CNSAS a biografiilor

Ce ascunde Călin Georgescu. A plecat din MAE când am cerut verificarea de către CNSAS a biografiilorCălin Georgescu. Sursa foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Fostul ministru MAE, despre Călin Georgescu. Fostul ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu a spus că nu l-a văzut niciodată pe Călin Georgescu în MAE și că nu a prezentat mare importanță. Acesta a mai declarat că, odată cu reformarea MAE, a cerut verificarea tuturor diplomaților de către CNSAS privind posibila colaborare a acestora cu vechea Securitate.

Mihai Răzvan Ungureanu, despre Călin Georgescu

„Nu l-am cunoscut. Cel puțin eu nu-mi aduc aminte să-l fi văzut vreodată și nici nu cred că prezenta vreo importanță de vreun fel. A avut un pasaj temporar prin Ministerul de Externe, parașutat de neunde, într-o calitate vagă de consilier onorific al predecesorului meu de atunci, domnul Mircea Geoană. Eu mă îndoiesc că domnul Geoană l-ar fi cules pentru a-l aduce în preajmă și apoi părea să se fi permanentizat”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu, care a condus MAE în perioada decembrie 2004 - martie 2007.

Mihai Răzvan Ungureanu

Mihai Răzvan Ungureanu/Sursa foto: Wikipedia

El a mai spus că Georgescu „încerca să se permanentizeze într-o poziție de director al unui departament din Minister, poziție care era destinată exclusiv diplomaților de carieră, în niciun caz neaveniților și mai ales celor care făceau un salt brusc, probabil pe motive de ordin politic, dinspre un statut profesional în alt statut profesional”.

De ce a plecat Călin Georgescu din MAE

Mihai Răzvan Ungureanu a explicat și de ce a plecat Georgescu din MAE. Acesta a spus că a fost un moment în care mulți angajați și-au dat demisia, inclusiv candidatul independent la alegerile prezidențiale.

Ministerul Afacerilor Externe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Sursa: mae.ro

„Pe seama deciziilor mele la început de mandat, decizii de reformare a Ministerului, când am cerut verificarea de către CNSAS a biografiilor diplomaților din subordinea Ministerului sau angajați în minister, când am cerut audit financiar, audit pe resurse umane pentru a stăpâni influxul de rude, prieteni politici și al altor persoane în instituție, mulți au plecat foarte repede, nu s-au mai regăsit în ceea ce se transforma Ministerul în acel moment, într-o instituție care funcționa modern, care avea criterii de excelență și care nu mai putea adăposti umbre. A plecat și el”, a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu e reticient

Întrebat despre faptul că Georgescu a susținut că este informat „permanent, chiar din interior” de oameni din serviciile secrete ale României, fostul director SIE a afirmat că e „foarte reticent” în legătură cu o astfel de informație.