Angajații Centrului de corecție metropolitană din Manhattan, unde pedofilul Jeffrey Epstein s-a sinucis săptămâna trecută, nu a fost cooperant cu anchetatorii Departamentului Justiției, titrează Fox News.
Doi oficiali ai „DOJ” - Departamentul de Justiție din Statele Unite ale Americii - au fost trimiși de procurorul general William Barr la fața locului. Potrivit unui înalt oficial al DOJ, Barr ar fi declarat că au fost descoperite „nereguli grave” în închisoare şi de aici lipsa de cooperare.
În noaptea morții lui Epstein, ofițerii de serviciu "nu l-au verificat ore bune înainte să moară", deși trebuiau să-l urmărească la fiecare 30 de minute. În plus, se crede că "paznicii au falsificat intrările la celulă pentru a arăta că-l urmăreau corect pe miliardarul pedofil".
Oficiali de la diverse birouri regionale de investigaţii au fost, de asemenea, trimiși la unitatea din Manhattan pentru a ancheta neregulile din interiorul închisorii. În plus, o echipă de intervenție separată a fost trimisă la CMC pentru a examina ce s-a întâmplat în noaptea în care a murit Epstein.
Fox News a aflat, de asemenea, că 20 din cele 21 de posturi ale personalului închisorii au fost ocupate între 16:00 și 12:00 pm vineri, 9 august, cu o zi înainte de descoperirea lui Epstein mort în celulă.
Șase dintre ei s-au oferit pentru ore suplimentare. Între 12 și 8 dimineața de sâmbătă, 10 august, 18 din 19 posturi au fost ocupate. Dintre acești 18 angajați, 10 lucrau ore suplimentare și toți, cu excepția unuia, făceau acest lucru în mod voluntar, titrează Fox News.