Donald Trump se mișcă cu o uimitoare rapiditate pentru a depăși criza și a repune pe șine economia americană. Ajutoare, debirocratizare, stimularea producției interne – iată rețeta!
Un editorial de Monica Showalter pentru American Thinker.
Democrații ne-au dezvăluit „cine sunt și ce vor” în această criză a coronavirusului, cu reglementările absurde și contraproductive de izolare impuse de guvernatorii lor și umplând cu COVID-19 azilurile și casele de bătrâni, iar legiuitorii lor pregătind pachete de ajutor pentru scumpele lor proiecte verzi.
Trebuie remarcat însă că nici Donald Trump nu a stat de pomană. Și el ne arată „cine este și ce vrea”.
Continuă să fie președinte făcând exact ceea ce i-au cerut cei care l-au votat.
Unu: debirocratizează. În încercarea de a reface economia strălucitoare până de curând a Americii, el a publicat, conform Forbes, următorul decret:
Numind „inventivitatea, inițiativa și motivația poporului american” drept „cel mai puternic motor de prosperitate economică pe care l-a cunoscut lumea”, Trump le-a cerut agențiilor federale:
„Să răspundă acestei urgențe economice anulând, modificând, renunțând sau acordând derogări de la reglementări și alte exigențe susceptibile să îngrădească reluarea creșterii economice.
„(Agențiile) trebuie să le dea întreprinderilor, în special celor mici, încrederea de care au nevoie pentru a redeschide, oferindu-le îndrumări în legătură cu cerințele legii; recunoscând eforturile întreprinderilor de a se conforma unor reglementări, în circumstanțele complicate și care evoluează rapid; și prin respectarea echității în exercițiul administrativ și în aplicarea reglementărilor.”
Înlăturarea mormanelor de reglementări inutile care împiedică bunul mers al afacerilor și de pe urma cărora nu profită decât birocrații guvernului a fost din prima zi de mandat în fruntea listei cu lucrurile pe care Trump și-a propus să le facă.
Astfel de informații nu atrag presa, dar bursa le-a remarcat cu siguranță, înregistrând o creștere cu 400 de puncte a indicelui Dow Jones. Indicele Nasdaq și S&P 500 au crescut și ele.
Este ca și cum vechea economie a lui Trump dă din pinteni să revină la normal. Nu vă așteptați ca presa să remarce aceste aspecte. Este prea ocupată să-și joace rolul de cucoană isterică și să depună plângeri despre mesajele de pe Twitter ale lui Trump, sau despre faptul că acesta ia clorochină.
Pur și simplu, nu se poate abține să nu alerge după băț.
Doi: Iată un alt mesaj pe Twitter:
„Casa Albă. Joi, președintele Donald Trump a semnat joi un decret pentru stimularea producției autohtone de resurse strategice.”
Așadar, sporind producția internă, adică exact ce s-ar întâmpla într-o economie robustă.
Trei: Administrația Trump pregătește un pachet de reglementări de sănătate publică pentru a stăvili de o manieră mai durabilă fluxul de imigrație ilegal la frontiera dintre Statele Unite și Mexic, scrie Breibart News.
Funcționarii Departamentului de Securitate Internă au împuternicit Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor să folosească prevederile legale, fapt care a dus la o scădere cu 84% a trecerilor frontierei sudice în aprilie. Aceleași prevederi au permis agenților de la Patrulele de Frontieră să îi expulzeze pe trecătorii frauduloși în intervale de numai câteva ore.
Gata cu „prins și eliberat”.
Este ca un buldozer. În loc să folosească criza pentru a-și umfla guvernul, așa cum ar face Democrații într-o situație similară. Se mișcă cu o rapiditate și o tenacitate incredibile pentru a pune capăt crizei înseși, astfel încât Democrații să nu poată profita de ea.
Este modul lui Trump de a nu irosi nici o criză.