Ce alimente trebuie să mâncăm pentru a trăi mai mult. Studiul întins pe patru decenii

Sursa foto: Arhiva EVZ

Alimente pentru viață lugă. Potrivit unui nou studiu, puteți reduce riscul de deces prematur din orice cauză cu aproape 20% doar prin consumul mai multor alimente din patru modele sănătoase de diete.

Rezultatele studiului, publicat în jurnalul JAMA Internal Medicine, arată că "există mai mult de o modalitate de a mânca bine. Dar și de a obține beneficii de sănătate asociate," a spus Dr. David Katz. Katz specialist în medicina ca stil de viață.

Plictiseala nu ne e dușman

Oamenii se plictisesc adesea de o singură modalitate de a mânca, a spus coautorul studiului, Dr. Frank Hu. "Așa că aceasta este o veste bună. Înseamnă că avem multă flexibilitate în crearea propriilor modele dietetice sănătoase. Ce pot fi adaptate preferințelor individuale pentru alimente, condițiilor de sănătate și culturilor."

„De exemplu, dacă mâncați în stil mediteranean sănătos și doriți să încercați ceva diferit, puteți trece la altă dietă. O dietă DASH (Dietary Approaches to Stop Hypertension) spre exemplu sau puteți încerca o dietă semi-vegetariană”, a spus Hu. El este profesor de nutriție și epidemiologie și șef al Departamentului de Nutriție de la Harvard T.H. Chan School of Public Health. „Sau puteți urma ghidurile alimentare ale SUA și să vă creați propriul plan de alimentație sănătoasă.”

Un studiu extensiv

Studiul a urmărit obiceiurile alimentare ale 75.000 de femei și a peste 44.000 de bărbați, pe o perioadă de 36 de ani. Niciunul dintre bărbați și femei nu avea vreo boală cardiovasculară la începutul studiului. Iar puțini erau fumători. Toți au completat chestionare privind alimentația la fiecare patru ani.

"Acesta este unul dintre cele mai mari și mai îndelungate studii de cohortă ", a spus Hu.

Hu și echipa sa au evaluat participanții în funcție de cât de aproape au urmat patru stiluri sănătoase de alimentație.

Unul este dieta mediteraneană, care subliniază consumul de fructe, legume, leguminoase, pește și o cantitate mare de ulei de măsline.. „Acest model alimentar pune accent pe grăsimile sănătoase. În special grăsimile mononesaturate”, declară Hu.

Sursa foto: Dreamstime

Următoarea este dieta sănătoasă bazată pe plante, care penalizează produsele animale și orice alcool.

"Chiar descurajează opțiuni relativ sănătoase, precum peștele sau unele produse lactate", susține Hu. El a  adăugat că planul nu este favorabil produselor din cartofi.

"Așa că vă puteți imagina că vegetarianii sunt probabil în partea superioară a acestui segment. Și persoanele care consumă produse ar fi în partea inferioară a acestui scor."

Viața lungă vine de la o alimentație corectă

Indexul de Alimentație Sănătoasă urmărește dacă oamenii respectă ghidurile care pun accent pe alimentele sănătoase pe bază de plante. Descurajează consumul de carne roșie și procesată și îndeamnă la evitarea consumului de zahăr adăugat.

Indexul Alternativ de Alimentație Sănătoasă a fost dezvoltat la Harvard și utilizează „cea mai bună dovadă disponibilă”.

„Am inclus alimente explicit nuci, semințe, cereale integrale și consum redus de carne roșie și procesată. Dar și băuturi îndulcite cu zahăr”, zice Hu. „Consumul moderat de alcool este permis.”

După ce modelul alimentar al fiecărei persoane a fost evaluat, participanții au fost împărțiți în cinci grupuri sau quintile.

„Cea mai mare quintilă de calitate a dietei a fost asociată cu o reducere de aproximativ 20% a mortalității din toate cauzele”, a spus si dr Katz. El este președintele și fondatorul organizației nonprofit True Health Initiative. O coaliție globală de experți dedicați medicinei de stil de viață bazate pe dovezi.

Studiul despre alimente a constatat, de asemenea, reduceri ale riscului de deces din anumite boli cronice.

Date sigure

Participanții care și-au îmbunătățit sănătatea dietei cu 25% ar putea reduce riscul de a muri din cauza bolilor cardiovasculare cu o plajă între 6% și 13%. Dar și riscul de a muri din cauza cancerului cu 7% până la 18%. A existat și o reducere de până la 7% a riscului de deces prin boală neurodegenerativă, precum demența.

„Reducerea mortalității prin boală respiratorie a fost de fapt mult mai mare, reducând riscul cu 35% până la 46%”, susține Hu.

Concluzia?

„Nu este niciodată prea târziu să adoptați modele de alimentație sănătoase. Iar beneficiile unei diete sănătoase pot fi semnificative în reducerea totală a deceselor premature”, a spus Hu. „Oamenii au, de asemenea, multă flexibilitate în crearea propriului lor model dietetic sănătos. Dar principiile comune trebuie respectate. Adică consumul mai multor alimente pe bază de plante și mai puține porții de carne roșie”.