Ce aduce nemaivăzuta coaliţie de la Londra

Ce aduce nemaivăzuta coaliţie de la Londra

Primul guvern conservator-liberal democrat din istoria Marii Britanii trebuie să depăşească divergenţele pentru a scoate ţara din criză.

Coaliţia istorică formată la Londra de conservatori şi liberal-democraţi şi-a prezentat ieri priorităţile, subliniind că reducerea cheltuielilor pentru micşorarea deficitului bugetar se află printre măsurile ce vor fi aplicate în 2010, potrivit Reuters. Un început în forţă pentru coaliţia ce trebuie să treacă peste diferenţele ideologice ale partidelor pentru a asigura o guvernare stabilă ţării, la ieşirea din recesiune.

„Va fi o muncă dificilă. O coaliţie prezintă tot felul de provocări”, a avertizat David Cameron, omul momentului, unul dintre cei mai tineri premieri din istoria Marii Britanii. Declaraţia ce a dat tonul noii guvernări a venit la 6 zile de la alegerile câştigate de conservatori şi la o noapte de la demisia premierului Gordon Brown, care a pus capăt celor 13 ani de dominaţie laburistă.

Concesii de ambele părţi

Liberal-democraţii, care au adus guvernului dominat de conservatori majoritatea parlamentară, vor primi cinci poziţii importante în cabinet, inclusiv cea de vicepremier pentru liderul partidului, Nick Clegg. Compromis este cuvântul de bază. Liberal-democraţii au acceptat reducerea cu 6 miliarde de lire sterline a cheltuielilor bugetare, chiar de anul acesta, cum au dorit conservatorii.

Liberal-democraţii au renunţat şi la o taxă pe proprietăţile imobiliare de peste 2 milioane de lire, iar conservatorii au anulat propria promisiune făcută elitei - de a ridica pragul pentru plata taxei de moştenire la 1 milion de lire. Ambele partide susţin renunţarea parţială la planul laburist de creştere a contribuţiei la asigurările sociale, iar liberal-democraţii s-au angajat să nu se opună planului conservatorilor de a acorda reduceri de taxe pentru cuplurile căsătorite.

Două potenţiale puncte divergente rămân reforma politică şi relaţia cu UE. Coaliţia promite stabilirea unor mandate parlamentare fixe de cinci ani, care nu mai lasă premierului o marjă de un an pentru stabilirea datei alegerilor.

Un referendum va avea loc pentru posibila schimbare a sistemului electoral actual, uninominal majoritar într-un tur, cu cel al votului uninominal alternativ. E un compromis - conservatorii doresc menţinerea actualului sistem, în vreme ce liberal-democraţii ar prefera un sistem mai proporţional.

Rămâne de văzut dacă liberal-democraţii, eurofili, vor tempera euroscepticismul conservatorilor. Coaliţia exclude însă adoptarea monedei euro şi va introduce un referendum pentru orice viitor transfer de putere de la Londra către Bruxelles.

Ne puteți urmări și pe Google News