Ce a căutat Biserica Română la Mascarada Ecumenică de la Roma?

Ce a căutat Biserica Română la Mascarada Ecumenică de la Roma?

Pe 20 octombrie, în ziua din săptămână dedicată de romani zeului Marte, a avut loc la Roma o mare Adunare pentru Pace.

„Această pandemie este pe cale să ne aducă aminte că suntem surori și frați de sânge”. Vă mai amintiți de Casa Familiei Avraamice din Abu-Dhabi? „Așa un ecumenism”, ar exclama Ițic.

Lucrurile nu trebuie însă luate în ușor. Sunt de o gravitate cumplită.

Cu două săptămâni înainte de Adunarea de la Roma, Papa tocmai dăduse gata un manifest marxist (Fratelli Tutti), în care pe câteva sute de pagini își detalia viziunea despre Noua Ordine Mondială.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca în același timp, publicase un manifest ecologist, în care trasa directive ecomice și politice pentru reducerea emisiilor de carbon.

În primul document, în care un capitol poartă titlul „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, sloganul sângeroasei Revoluții Franceze atee, Dumnezeu este pomenit abia în ultimul capitol.

În al doilea, nici măcar nu mai este pomenit.

(Apelul pentru Pace pare un apendice al celor două manifeste).

Același Francisc a zguduit Biserica, după nici 24 de ore de la adunarea pentru pace: pe 21 octombrie, în ziua lui Mercur, a fost dat publicității mesajul său pentru legalizarea uniunilor homosexuale.

Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò și alți câțiva ierarhi curajoși l-au acuzat de erezie și că dorește ruperea Bisericii Catolice rămasă cea mai mare piedică în calea Noii Ordini.

De la înscăunare, Papa Bergoglio și-a asumat rolul de vârf de lance al globalizării. În ultima vreme, însă, pare că nu mai are răbdare: a lăsat deoparte orice aparențe bisericești și apasă accelerația până la fund.

A devenit echivalentul „religios” al lui George Soros și Bill Gates. Împreună cu care formează un trident care împunge și îmboldește omenirea spre Noua Ordine.

Gravisim este că, la Roma, alături de Papă s-a aflat Bartolomeu I. Care reprezintă întreaga lume ortodoxă. Și care nu a ratat ocazia de a elogia manifestul marxist, Fratelli Tutti, al „fratelui său”.

Ce a căutat Mitropolitul Iosif, altminteri un om duhovnicesc, la acest carnaval ecumenic?

Înțeleg foarte bine că, pentru diaspora masivă pe care o avem în Occident, avem nevoie de lăcașuri. Multe dintre acestea sunt clădiri dezafectate ale Bisericii Catolice. Înțeleg și uzanțele diplomatice.

Însă, diplomația și politețea ecumenică pot justifica o participare la o reuniune fără Dumnezeu? Sau, mai rău, cu un dumnezeu relativ și vag, mai mult stafie marxistă decât Duh Sfânt?

Acolo IPS Iosif a reprezentat Biserica Ortodoxă Română. Deci BOR își asumă „Apelul” și inițiativa Papei privind Noua Ordine Mondială.

Un Papă devenit nefrecventabil cu mult timp înainte de a fi primit în țara noastră, unde i s-a îngăduit să săvârșească liturghii în toate cele trei provincii ale României.

BOR și Patriarhul s-au clătinat în această pandemie, în mai multe rânduri.

Se pune întrebarea dacă, după această participare a Bisericii Române la carnavalul ecumenic de la Roma, clătinarea nu s-a transformat în cădere.

Pentru că Papa nu mai este doar nefrecventabil. Este exorcizabil.