CCIR: 500 de companii şi 700 de persoane sunt aşteptate la gala Topului Naţional al Firmelor din România

CCIR: 500 de companii şi 700 de persoane sunt aşteptate la gala Topului Naţional al Firmelor din România

Cele mai prolifice companii din economia românească vor fi premiate la Gala Topului Naţional al Firmelor, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României pe data de 5 noiembrie la ROMEXPO.

Rezultatele economice ale anului 2014 arată că industria poate fi considerat cel mai performant sector al economiei româneşti. Aceasta este urmată de domeniile comerţ-turism şi servicii. Cele mai puternice firme din industria românească, cele 2.424 calificate în Top, au avut o cifră de afaceri cumulată de 49 miliarde euro. Profitul în exploatare a fost, în 2014, de 4,6 miliarde euro.

Afaceri de miliarde de euro în turism

Cele 951 de firme din turism, clasate în Top, au avut afaceri totale de peste 40 miliarde euro în 2014, iar profitul în exploatare a fost de 1,7 miliarde de euro.  Saltul cel mai semnificativ a fost înregistrat în domeniul serviciilor, unde firmele din top au avut afaceri care au însumat 31,1 miliarde de euro, de circa trei ori mai mare comparativ cu rezultatele contorizate pentru anul 2013 şi un profit în exploatare de 1,6 miliarde de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Serviciile au fost domeniul cel mai dinamic şi în ceea ce privește numărul de companii performante, respectiv 2.035, indicator al evoluţiei cererii de pe piaţă din România anului 2014.

În Topul Naţional al Firmelor s-au clasat şi 602 firme din domeniul de cercetare, dezvoltare şi high-tech şi 359 de firme care activează  în agricultură, silvicultură și pescuit.

Câștigătorii din economia românească vor fi premiați în cadrul unei gale, la care sunt aşteptate peste 500 de companii și aproximativ 700 de persoane. Totodată, la eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților, ai Corpului Diplomatic şi ai mass-media.

Topul Naţional al Firmelor este singurul clasament al operatorilor economici care are la bază o metodologie unică, complexă şi unitară la nivel naţional, axată pe indicatori precum cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi a capitalului angajat. Metodologia este implementată de Camerele de Comerţ din toate judeţele ţării.