Cazuri şocante în M.Britanie: Bolnavi de SIDA, ucişi de Biserica Evanghelică | VIDEO

Cel puţin şase oameni au murit în Marea Britanie, după ce reprezentanţii Bisericii evanghelice le-au spus că, în urma rugăciunilor, s-au vindecat de HIV şi nu mai trebuie să îşi ia medicamentele, relatează Sky News.

Decesele s-au înregistrat în Londra, Manchester, Birmingham  şi Glasgow, unde Bisericile evanghelice au dus o amplă campanie, prin care susţineau că îi vor vindeca pe cei infectaţi cu HIV doar prin rugăciuni. Trei reporteri ai postului Sky News au fost trimişi sub acoperire la Synagogue Church of All Nations, din Southwark, sudul Londrei. Ei le-au spus pastorilor că sunt infectaţi cu HIV şi răspunsul a fost acelaşi pentru toţi: puteţi fi vindecaţi. De asemenea, reprezentanţii Biserici le-au spus că vor putea renunţa la medicamente după ce se vor vindeca şi că vor putea avea chiar o familie.

O dată pe lună, Biserica ţine rugăciuni la care vin oameni din toată Europa pentru a se vindeca de tot felul de boli. În momentul înregistrării, bolnavii trebuie să prezinte o scrisoare de la medic care să ateste starea lor. Oamenii sunt filmaţi în timp ce fac mărturisiri înainte şi după tratament, iar imaginile sunt postate pe site-ul SCOAN. În cadrul aşa zisului proces de vindecare, pastorul începe să strige în faţa bolnavului, cerând diavolul să iasă din corpul său, în timp ce îi pulverizează apă pe faţă. "Avem mulţi oameni care suferă de SIDA. Toţi se vindecă. Dar dacă simptome precum vomitatul sau diareea persistă, acesta este un semn că virusul părăseşte corpul", a spus unul dintre pastori.

Potrivit Sky News, cel puţin şase pacienţi au murit după ce diferite biserici le-au spus să nu mai continue tratamentul pentru HIV. <iframe src="http://video.sky.com/embed/external/16117391" frameborder="0" height="315" width="633"></iframe>