Cazul unic al unui bărbat din China. De ce a ajuns la spital

Cazul unic al unui bărbat din China. De ce a ajuns la spitalgândac de bucătărie. Sursă foto: Freepik

Un bărbat din China a simțit că ceva nu este în regulă cu el. Într-o noapte, a simțit că ceva se mișcă în nasul său. Astfel, a decis să meargă la medic, moment în care a descoperit că avea un gândac blocat în trahee.

Un bărbat în vârstă de 58 de ani din Haikou, provincia Hainan din China, a trăit recent cel mai urât coșmar. Într-o noapte, în timp ce dormea, s-a trezit cu o senzație ciudată că ceva i se mișca în nas. Apoi a simțit că senzația coboară pe gât. Așa că a început să tușească și într-un final s-a culcat la loc. A doua zi, a uitat de întregul incident și-a continuat treaba. Peste câteva zile, și-a dat seama că respirația lui încă mirosea dezgustător și a început să tușească o spumă galbenă. Așa că, a decis să solicite ajutor medical.

Cazul unic al unui bărbat din China

Bărbatul din China a mers mai întâi la un specialist ORL de la Spitalul Hainan. Dar într-o examinare a tractului respirator superior nu a fost găsit nimic suspect. Cu toate acestea, pacientul era convins că era ceva în neregulă, așa că a fost trimis la Dr. Lin Ling, medic de boli respiratorii și terapie intensivă la spital. Acesta a efectuat o tomografie computerizată toracică și a descoperit o umbră în segmentul lobului inferior drept, ceea ce indica faptul că un obiect străin rămăsese blocat acolo. Calea de acțiune recomandată a fost o bronhoscopie minim invazivă.

„În timpul procedurii, am văzut clar ceva cu aripi în bronhie. Corpul străin era învelit într-o membrană. După ce am aspirat lichidul din jur, corpul străin a fost expus. Era un gândac de bucătărie” a declarat Dr. Lin.

După îndepărtarea insectei din traheea bărbatului, zona a fost curățată și sterilizată în mod repetat. Astfel încât, mirosul urât emanat de aceasta a dispărut complet la scurt timp. Bărbatul în vârstă de 58 de ani și-a revenit complet și a fost externat în ziua următoare.

Dr. Lin Ling a declarat că astfel de cazuri bizare sunt foarte rare. Dar a sfătuit pe oricine are motive să creadă că are un corp străin blocat în tractul respirator inferior să solicite asistență medicală cât mai curând posibil.

Ne puteți urmări și pe Google News