Marea Britanie a convenit cu SUA să înlăture o „anomalie” juridică, care i-a permis soţiei unui diplomat american să revendice imunitatea împotriva urmăririi penale, după ce a fost implicată într-un accident auto în care tânărul britanic Harry Dunn, în vârsta de 19 ani, și-a pierdut viața.
Accidentul din luna august a anului trecut a provocat tensiuni între Londra şi Washington. La acel moment, Marea Britanie a criticat Statele Unite pentru că a refuzat extrădarea Annei Sacoolas.
În prezent, falia juridică ce i-a permis Annei Sacoolas să revendice imunitatea a fost închisă.
Ministrul britanic de externe, Dominic Raab, a declarat că, în conformitate cu noile înţelegeri, va fi permisă urmărirea penală a membrilor familiilor personalului american de la baza Croughton Annex din centrul Angliei, în caz de necesitate.
„Este important că am convenit acum cu SUA asupra unor noi înţelegeri care pun capăt anomaliei ce a condus la refuzul justiţiei în cazul tragic al lui Harry Dunn”, a declarat Raab într-un comunicat.
Familia lui Dunn a spus că Anna Sacoolas conducea pe partea greşită a drumului în momentul accidentului, în apropierea bazei forţelor aeriene din Northamptonshire, utilizată de armata americană.
În urma unei audieri judecătoreşti, luna trecută a ieşit la iveală „acordul secret” care îi permisese Annei Sacoolas să se întoarcă în SUA după moartea tânărului britanic în luna august a anului trecut.
Adresându-se Asociaţiei Presei (PA), mama lui Harry, Charlotte Charles, a declarat că înţelegerea convenită de Marea Britanie cu SUA este un „enorm pas înainte”, potrivit BBC.
Cu toate acestea, mama tânărului a avertizat că va continua campania dusă pentru ca Anne Sacoolas să revină în Marea Britanie pentru a fi judecată.
Anne Sacoolas (42 de ani) este soția unui diplomat, funcționar al serviciilor de americane de informații, care lucra într-o bază militară americană din centrul Angliei.
La 27 august, pretinzând că a condus pe partea dreaptă a șoselei, nefiind obișnuită cu circulația în Marea Britanie, care se face pe partea stângă, a lovit motocicleta condusă de Harry Dunn, un tânăr de numai 19 ani, în Northamptonshire, la aproximativ 85 de mile nord-vest de Londra.
Harry Dunn a decedat ca urmare a rănilor suferite. Admițând că a condus pe sensul greșit, Anne Sacoolas a revendicat imunitatea diplomatică și s-a întors în Statele Unite, la 15 septembrie, cazul declanșând o polemică nu numai în Marea Britanie dar și la nivel internațional, scrie FR 24news.
Sursa: Agerpres