Cazul Sorina. Hai să tăiem în carne vie ca să vedem puroiul!

Adopția Sorinei, cu tot ce a implicat, a ridicat vălul de pe un sistem creat ca să înlocuiască ”orfelinatele lui Ceaușescu”, acolo unde am pătruns cu aparate de fotografiat și camere de filmat după căderea regimului comunist. Vă amintiți? Am văzut cu toții, și împreună cu noi mapamondul, copii goi care se legănau continuu în pătuțuri de fier cu saltele îmbibate de urină și fecale, copii care plângeau înghițându-și lacrimile și mucii, copii cu mâini sau picioare strâmbe sau lipsă, copii cu răni pe tot corpul, copii care urlau de dureri necunoscute, niciodată alinate. Cu toții erau tunși la piele și nu știai care-i fată sau care-i băiat. Amărâții aceștia erau în paza unor animale bipede, de-și ziceau cadre medicale și infirmiere.

Ce am făcut noi, presa, atunci, în 1990-1991?! Am disecat sistemul, l-am făcut bucăți ca să vedem cum și de ce a funcționat așa, cine este vinovat și ce e de făcut pentru ca niciun copil să nu mai fie supus vreodată unor tratamente inumane. Și statul a ras tot, și clădiri și personal. Iar copiii au fost dați spre adopție. Românilor și multor cetățeni străini. Și s-a organizat un alt sistem, la repezeală.

Pe lângă micuții instituționalizați, declarați adoptabili, multe mămici, în general de la țară, s-au trezit că vor să-și dea spre înfiere pruncii, motivând că au o familie mare și că nu au cum să-i crească pe toți. Văzuseră la televizor sau aflaseră din ziare că sunt străini care plătesc dolari sau mărci ca să înfieze un copil, fie din maternități, fie din familii sărace de prin sate, luate în evidență de primării.

La tribunal se perfecta totul, cu ajutorul unui avocat, plătit de familia care adopta. Cele mai multe familii erau din străinătate – Spania, SUA, Austria, Germania și Franța. Românii nu înfiau copii cu handicap (și majoritatea din orfelinate aveau!) și foarte rar acceptau prunci provenind din familii rome. La fel se întâmplă și azi, în 2019. Mentalitate neschimbată, dar mereu negată cu fățărnicie.

Teoria că acești copii înfiați de familii din străinătate sunt victimele unor traficanți de organe atunci a apărut, în anii 90, și, după cum se vede, se perpetuează și la 25 de ani diferență. Spaima indusă a prins rădăcini, iar Cazul Sorina a tulburat-o, scoțând-o din adâncuri la suprafață. Nu am să cred niciodată în scenariul acesta macabru, iar motivele mele se bazează pe informațiile pe care le-am adunat în ani întregi de jurnalism de investigații și de activități caritabile în sprijinul copiilor defavorizați sau bolnavi. Factorul emoțional, nelipsit în situațiile care implică puiuți de om, l-am traversat demult.

Am să vă spun ce s-a întâmplat în anii 90, când am mers până în pânzele albe cu investigațiile ca să văd ce se întâmplă cu acele adopții despre care majoritatea colegilor din presă scriau că sunt ”fabrici de organe”. Eram, însă, vreo 3-4 ziariști care ne-am vârt în pistele sistemului de adopții, încercând să descoperim lucruri cu care România de atunci nu era obișnuită. Articolele noastre se ”bucurau”de cele mai scârboase jigniri, de comentarii fără niciun fel de logică. Lumea era convinsă că acei copii sunt înfiați aici, duși în alte țări și operați ca să li se scoată rinichii și ficatul. O rețea de criminali transfrontalieră.

Nimic din toate acestea nu s-au confirmat vreodată. Orice familie din străinătate e verificată și paraverificată în țara lor în momentul în care anunță că vrea să adopte un copil. La ei, instituțiile de asistenți sociali pentru protecția copilului sunt instituții adevărate, solide, cu legi și proceduri clare. Acolo nu merge șpaga dacă părinții adoptivi nu se încadrează cerințelor. Apoi, copiii adoptați sunt luați în evidență de la intrarea lor în țară și urmăriți de Asistența Socială ani de zile. Fiecare asistent de caz poartă corespondență cu omologul din România, trimițând rapoarte despre situația copilului, adaptarea lui la noua familie, starea de sănătate etc. Nimeni nu poate face să dispară în neant un copil român înfiat și nici nu s-au înregistrat decese ale micuților adoptați care să ridice suspiciuni în aceste țări unde instituțiile de forță – Poliție, FBI – sunt extrem de active și profesioniste. Din toate aceste motive, exclud din capul locului că familia Săcărin, cu frați și cumnate angajați în medii de afaceri cu medicamente sau fundații caritabile, au putut crea o rețea de criminali sau exploatatori de copii.

Evenimentul zilei a criticat vehement episodul creat de procuroarea Maria Pițurcă fiindcă aceasta a aplicat legea abuziv. Prin târârea Sorinei și urcarea ei în mașină cu forța, procuroarea de la Craiova a fost declanșatorul unei imense emoții colective. Inspecţia Judiciară a început cercetarea disciplinară faţă de Maria Piţurcă şi a propus suspendarea ei până la finalizarea anchetei. Procuroarea este cercetată pentru manifestări ce dăunează prestigiului justiţiei. Ea va trebui să explice de ce s-a apucat să realizeze o executare civilă silită (luarea Sorinei din familia asistentei maternale), în baza unui mandat de percheziție dintr-un dosar penal, această metodă de executare fiind dată de codul de procedură civilă în competenţa executorilor judecătoreşti.

Lege și procedură pentru luarea unui copil dintr-o familie avem, doar aplicarea lor se pare că nu este suficient cunoscută. La procedura de executare silită civilă, în baza hotărârii judecătorești definitivă, trebuie să participe executorul judecătoresc, un reprezentant al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, un psiholog. Dacă minorul refuză să meargă cu părintele căruia i-a fost încredinţat (în cazul de față, cu părinţii adoptivi), atunci executorul consemnează acest aspect, iar minorul este introdus într-un program de consiliere psihologică pe o perioadă de 3 luni. De asemenea, dacă cei care trebuie să execute hotărârea (în speţă asistenţii maternali) nu o execută nici voluntar şi nici silit, se poate stabili de instanţa de executare o penalitate între 100 de lei la 1.000 lei pe zi de întârziere, pentru o perioadă de până la 90 de zile. Apoi, dacă nici așa nu a fost dusă la îndeplinire hotărârea judecătorească, se poate face plângere penală împotriva asistentei maternale care are în îngrijire copilul sau/și a funcționarilor DASPC.

Făcând o disecție asupra părții care implică familia din Baia de Aramă care a crescut-o pe Sorina, am convingerea că atât asistenta maternală Mariana Șărămăt, cât și ceilalți membrii ai familiei, o iubesc pe Sorina, ar fi vrut să o înfieze la un moment dat, dar au căzut victime acelui grup de asistente sociale de la DASPC Mehedinți. Mai ales a celei cu care erau vecini și care le oferea sfaturi în ceea ce privește procesul de adopție. Desigur că a fost vorba și de bani, dar nu vă închipuiți că un asistent maternal câștigă îndestulător. Plata lunară este de 1.250 de lei, la care se mai adaugă alocația copilului. După ce familia Șărămăt a înfiat-o pe Andreea, nu se mai încadra în prevederile legii ce vizează o anumită sumă pe cap de membru al familiei, așa că adopția Sorinei nu s-a putut face. Vecina asistentă a liniștit-o pe Mariana Șărămăt: nimeni nu-i va lua copila fiindcă e de etnie romă, greu adoptabilă, refuzată mereu.

Schimbarea s-a petrecut atunci când a apărut cererea de adopție internațională și acceptul viitorilor părinți. Rețeaua asistentelor sociale s-a activat imediat. Ar fi fost un succes profesional (și nu numai) ca Sorina, cea greu adoptabilă, să fie înfiată în America. Am mai avut de a face cu un caz asemănător, în alt județ, dar metodele de rezolvare sunt aceleași. S-a trecut la ”fezandarea” asistentei maternale și la procedurile curente pentru o adopție internațională. Când lucrurile s-au împotmolit și au început să treneze, cu siguranță că și familia româno-americană a început să facă presiuni, să apeleze la cunoștințele din lumea magistraturii craiovene, orașul lor natal.

De ce își doreau acest copil, pe Sorina, deși aveau doi ai lor? – e una din întrebările curente venite dinspre opinia publică. La noi e mai greu de înțeles, însă sunt familii care pur și simplu fac un pact cu Dumnezeu sau cu ele însele ca să schimbe destinul cuiva. Copil, de regulă. Sunt alte familii care consideră că Divinitatea le-a dat mult, i-a ajutat să-și creeze o viață pefectă și atunci aleg să mulțumească în acest fel. Sau, așa cum a declarat Ramona Săcărin, la ei e o tradiție din familie.

O altă fațetă a Cazului Sorina este cea legată de alegerea copilului de 8 ani: să rămână cu ”mami” – asistenta maternală și cu surioara Andreea, luată de la același orfelinat în urmă cu 7 ani, sau să plece cu familia care a adoptat-o în America?

Orice specialist în dreptul familiei sau în domeniul asistenței sociale și protecția copilului sau un psiholog va spune, și va argumenta, că la această vârstă copilul nu poate decide pentru sine și că ceea ce se petrece cu suflețelul Sorinei se petrece în cazul tuturor micuților abandonați de familiile naturale. Cu răbdare, cu multe explicații, cu daruri și lucruri impresionante, dar mai ales cu multă iubire aești copii trec peste șocul emoțional produs la extragerea din familia în care a crescut. De altfel, aceste lucruri sunt bine cunoscute de asistenții maternali din momentul în care semnează contractul de muncă cu instituția statului.

Viața ne-a pus parcă în oglindă o atrocitate petrecută în urmă cu câteva zile, ale cărei ecouri încă nu s-au stins și unde opinia publică a picat rușinos testul civismului.

Copilul de 9 ani din Cluj, omorât în bătaie de mamă, a fost până în urmă cu patru ani, împreună cu fratele său geamăn, în grija unei asistente maternale. Mamei îi fuseseră luați copiii din cauza condițiilor și modului în care îi creștea. Lucuitori ai orașului s-au mobilizat după ce au aflat povestea, au strâns bani, au bătut la uși, iar femeia cu trei copii a primit un apartament la bloc și ajutor bănesc. Și a intrat în joc ”rețeaua asistentelor sociale”. Anchete, dus mama la întâlniri cu gemenii acasă la asistenta maternală, rapoarte și clasare de dosar. Copiii se reîntorc în familie, deși cei din jur o vedeau pe mamă băută și mai puțin grijulie cu băiatul celălalt. Dar asistentele statului au decis că e în interesul copiilor. Patru ani i-a chinuit, povestesc acum vecinii din bloc, după ce i-a luat viața lui Luca. Asistentele de la DASPC Cluj n-au știut nimic sau...

Nu știu ce concluzii veți trage, dar eu am curajul să o spun: În România, Sorina va fi mereu ”o țigancă”, indiferent de câte școli va face. Aș vrea să o văd și pe ea, peste ani, într-un reportaj tv (așa cum am văzut copii adoptați în anii 90) revenind acasă ca să-și vadă primii părinți, naturali sau maternali. Iar reporterul să o întrebe: ”Sorina, ai ambii rinichi?”