Apar noi informații în cazul preotului ortodox care a fost ucis, pe 31 octombrie, la Lyon.
Un bărbat, în prezent arestat în cadrul anchetei privind tentativa de omor asupra unui preot ortodox la 31 octombrie la Lyon, estul Franţei, şi-a recunoscut faptele, a anunţat parchetul francez sâmbătă, citat de AFP.
Acest bărbat în vârstă de 40 de ani, de naţionalitate georgiană - potrivit cotidianului Le Parisien, „se dovedeşte a fi soţul unei femei care avea o relaţie cu victima", a menţionat într-un comunicat procurorul Republicii.
Bărbatul se află în arest de vineri, după ce reţinerea lui la domiciliul său din Lyon, potrivit Le Parisien.
Victima, în vârstă de 52 de ani, grav rănită sâmbăta trecută după ce a fost împuşcată, a ieşit miercuri din comă şi audierea sa de către anchetatori a condus la arestarea suspectului.
Nikolaos Kakavelakis, care a fost timp de mai bine de zece ani preot al bisericii ortodoxe elene din arondismentul 7 din Lyon, îşi depusese demisia în urmă cu o lună.
Această agresiune a suscitat o mare emoţie, însă absenţa revendicării şi personalitatea victimei au determinat parchetul naţional antiterorist să nu se autosesizeze, privilegiind în schimb pista unui diferend de drept comun.
Emmanuel Macron a luat măsuri de securitate
Atacul a avut loc la două zile după ce un individ care striga „Allahu Akbar!” a decapitat o femeie și a ucis alte două persoane într-o biserică din orașul francez Nisa și la două săptămâni după ce un profesor care preda la o școală dintr-o suburbie a Parisului a fost decapitat de un cecen în vârstă de 18 ani, revoltat se pare de faptul că profesorul le-ar fi arătat elevilor la clasă caricaturi cu Profetul Mahomed. Miniştri din guvernul francez avertizaseră că ar putea avea loc şi alte atacuri islamiste.
După atentatul de la Nisa, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat suplimentarea de la 3.000 la 7.000 a soldaţilor pentru operaţiunea Sentinelle, pentru a proteja lăcaşurile de cult şi şcolile.
Acestora li se vor adăuga aproximativ 7.000 de membri ai forţelor de ordine, dintre care jumătate jandarmi în rezervă, care vor fi puşi la dispoziţia prefecţilor, de luni, pentru a asigura securitatea.