Cazul Pantelimon, dezbătut de doctori în online: Un medic ATI, doar un pion bine antrenat

Medici. Sursa foto: dreamstime.com

București. Cazul Pantelimon este în centrul atenției atât pentru populație, dar și pentru cadrele medicale care își expun părerile despre situația colegelor acuzate în mediul online. Printre aceștia se numără și Ecaterina Petrescu Botoncea, Medic Primar Anestezist Terapie Intensivă la Spitalul Judetean Târgoviște.

Medicul a explicat cazul pacientului mort, pe înțelesul tuturor, de la începutul bolii până la sfârșit și explică modul în care deciziile sunt luate de cadrele medicale în cadrul unor situații similare.

Cazul Pantelimon, dezbătut de medici în online

Ecaterina Petrescu Botoncea, Medic Primar Anestezist Terapie Intensivă la Spitalul Județean Târgoviște, și-a exprimat opinia în mediul online în legătură cu percepția greșită asupra complexității actului medical.

„Nu pot petrece tot timpul în fața televizorului, dar mi-am alocat câteva ore pentru a reflecta asupra modului în care actul medical, atât de complex și uman, poate fi atât de ușor discreditat,” a spus ea. Medicii, a subliniat ea, nu au de-a face cu mașini care pot fi reparate cu un simplu instrument, ci cu un organism viu, cu multiple vulnerabilități și interacțiuni.

În opinia sa, organismul uman nu funcționează ca o mașinărie simplă, ci este un sistem complex, cu limite și sensibilități care necesită o înțelegere profundă. „Studiul acestor vulnerabilități și interacțiuni este esențial pentru un medic,” a adăugat medicul ATI din Târgoviște. Totodată, aceasta a subliniat că medicii sunt conștienți de modul în care diferitele aspecte ale stării de sănătate se influențează reciproc, și că aceste detalii sunt fundamentale pentru practica medicală, mai ales în terapia intensivă.

„Un medic ATI cunoaște nu numai farmacologia substanțelor pe care le folosește, foarte riscante dacă le folosești după ureche, dar și multă fiziopatologie, lanțul forței și al slăbiciunilor, el nefiind, totuși vreo zeitate, ci doar un pion bine antrenat”, scrie medicul ATI în mediul online.

Mesaje în mediul online. Sursă foto: Unsplash

Din ce motiv ar fi putut să moară pacientul de 54 de ani de la Sf. Pantelimon

Ecaterina Petrescu Botoncea, Medic Primar Anestezist Terapie Intensivă la Spitalul Județean Târgoviște, a făcut o evaluare detaliată a cazului unui pacient de 54 de ani care a decedat la Spitalul Pantelimon. Potrivit declarațiilor sale, pacientul suferea de o boală cardiacă avansată, inclusiv ciroză cardiacă, ceea ce a dus la o insuficiență multiplă de organe. Pe lângă afecțiunile preexistente, bronhopneumonia acută i-a agravat starea, afectând oxigenarea și respiratia. Deși inițial s-au luat măsuri de suport cardiac și respirator, evoluția pacientului a fost grav compromisă de complicațiile medicale și intervențiile inadecvate.

În descrierea evenimentelor care au condus la decesul pacientului, Petrescu Botoncea a detaliat cum administrarea necorespunzătoare a medicamentelor și a serului fiziologic a contribuit la agravarea stării pacientului. Administrația de noradrenalina a fost gestionată defectuos, iar administrarea suplimentară de ser fiziologic a dus la edem pulmonar, având un impact devastator asupra sănătății pacientului. De asemenea, utilizarea oxigenului în exces a exacerbat inflamația căilor respiratorii, afectând și mai mult starea generală a pacientului.

Medicul și-a exprimat recunoștința față de colegii săi de la Spitalul Județean Târgoviște, subliniind că aceștia nu au demonstrat trufie profesională și că au ales să colaboreze și să clarifice orice nelămuriri. Petrescu Botoncea a lăudat atitudinea asistentelor de la Târgoviște pentru că au abordat responsabilitatea medicală cu precauție și au căutat să evite asumarea riscurilor fără pregătire teoretică adecvată.

Teoria, o problemă dezbătută de cadrele medicale

Medicul ATI a criticat vehement și modul în care mass-media a prezentat situația unui pacient decedat, acuzând o abordare manipulatoare și neprofesionistă. Ea a denunțat faptul că emisiunile de știri au promovat narațiuni de condamnare radicală a personalului medical implicat, ignorând opiniile experților și detaliile complexe ale cazului. De asemenea a subliniat că, în loc să se concentreze pe analiza obiectivă a faptelor, unele persoane publice au preferat să adopte o atitudine extremă și condamnatoare, fără a oferi un spațiu echitabil și argumentat pentru toate părțile implicate.

„În încheiere vă spun că dilema pacientului depășit medical, deasupra resurselor de continuare a vieții, este una veche și trebuie gândită și în cheie spirituală, căci o zi în plus de supraviețuire nu reprezintă un succes medical, dar pentru pacient poate echivala cu o ardere pe rug... Există niște limite dincolo de care nu mai există viață, ci iad...

Teoreticienii din presă pledează pentru ceva ce pentru ei înșiși și pentru familiile lor, sunt sigură că nu și-ar dori: viață fără viață, adică ceea ce li se reproșează azi medicilor ATI, cu pistolul la tâmplă, în timp ce menirea acestora este să aducă din nou bucurie în viața oamenilor, iar, de cele mai multe ori le și reușește!

În mod ipocrit, acești teoreticieni se revoltă că pentru unii pacienți pentru care nu mai există remedii medicale și stau câte două luni pe ventilator în secția ATI, cineva spune: Ajunge! Lăsați biciul jos! Prea multa suferință! Dar fără a se renunța la îngrijire, ci la exagerarea suportului vital în situații ireversibile”, a cochis medicul.