Cazul Maternităţii Giuleşti îi sperie pe bulgari

Ministrul sănătăţii din Bulgaria, Anna Maria Borissova, a cerut ca toate spitalele din ţară să fie verificate imediat, speriată de tragedia de la Maternitatea Giuleşti din Bucureşti, în care patru bebeluşi şi-au pierdut viaţa, scrie sofiaecho.com.

Managerii tuturor spitalelor din ţară trebuie să organizeze şi să supervizeze acţiunile de verificare a instalaţiilor electrice. Ministerul Sănătăţii va numi responsabili cu coordonarea acestei verificări, care au o serie de proceduri foarte stricte de respectat, pentru a se asigura că funcţionează bine toate instalaţiile. Atenţia specială se îndreaptă către maternităţi şi camerele de gardă, potrivit ordinului ministerial. Explozia de la Maternitatea Giuleşti s-a produs la etajul al doilea al spitalului. Anchetatorii cred că cel mai probabil cauza a fost proasta funcţionare a sistemului de aer condiţionat. Explozia a fost urmată de incendiu. Autorităţile au evacuat 113 persoane, dintre care 53 de copii şi 60 de femei. Conducerea Maternităţii Giuleşti, suspendată