Băieţelul trimis la cerşit în Italia de propria bunică s-ar putea reîntoarce în familie, dacă magistraţii resping recursul ANPDC.
Magistraţii Curţii de Apel Timişoara vor judeca astăzi recursul Autorităţii Na ţionale pentru Protecţia şi Drepturile Copilului (ANPDC) împotriva deciziei Tribunalului Caraşde a-l reîncredinţa familiei pe Graţian Gruia, obligat de bunică să cerşească în Italia.
În 2007, băieţelul în vârstă de 4 ani a fost ridicat de pe stradă de poliţia italiană, după ce l-au găsit cerşind în faţa unui supermarket. Cazul său a impresionat atât de tare autorităţile italiene, încât astăzi, în sala de judecată, se va afla un reprezentant al Consulatului Italian din Timişoara. Cercetată penal la Roma
Graţian Gruia s-a născut în Bocşa, pe 21 martie 2005, iar tatăl său l-a recunoscut abia după opt luni, în instanţă. La vârsta de 2 ani, Graţian, împreună cu mama şi bunicii din partea ei, a ajuns în Italia, în vizită la nişte rude. În mai 2007, băieţelul a fost ridicat de pe stradă de poliţia italiană, din faţa unui supermarket din Tivoli Terme.
În raportul trimis de partea italiană reprezentanţilor ANPDC, se arată că: „Bunica îl bătea şi îl ţinea cu ea pe stradă, în scopul de a impresiona trecătorii şi de a obţine foloase necuvenite ca urmare a practicării cerşetoriei“.
De altfel, Olguţa Gruia, bunica micuţului, a fost cercetată penal la Roma, pentru rele tratamente aplicate mi norului, iar autorităţile italiene au considerat că mama copilului nu este capabilă de a avea grijă de el. Acelaşi raport mai prevede şi că Graţian ar fi trebuit să fie adoptat de rudele din Italia. „Nu trebuie reintegrat în familie“
În octombrie 2008, Graţian a fost repatriat şi dat în grija unui asistent maternal. Tribunalul Caraşa decis revenirea minorului în mediul familial, iar ANPDC a făcut recurs.
„Graţian era ţinut în condiţii mizere, era abuzat şi neglijat. Date fiind condiţiile existente, riscul ca odată reîntors în familie să ajungă din nou la cerşit există. De aceea, considerăm că el nu trebuie să fie reintegrat în familia sa în acest moment“, susţine Mioara Bogdan, secretar general al ANPDC.
Graţian Gruia îşi vede de două ori pe lună familia, care pare destul de interesată de soarta sa. De altfel, există posibilitatea ca instanţa să-l întrebe pe micuţunde îşi doreşte să locuiască. „Săptămânal, bunicul mă sună şi vorbim despre copil. Sunt foarte interesaţi de el şi-l copleşesc cu dulciuri, jucării şi haine ori de câte ori se întâlnesc. Mama îl vrea acasă, la fel şi ceilalţi din familie. În ceea ce priveşte opinia copilului, e la latitudinea instanţei să-l întrebe pe Graţian ce-şi doreşte. Potrivit legii pentru protecţia copilului, este obligatorie audierea minorului care a împlinit 10 ani. Doar instanţa, în mod cu totul excepţional, poate solicita audierea minorului care nu a împlinit această vârstă“, afirmă Ana Vasile, şefa Direcţiei pentru Protecţia Copilului Caraş.
Cei zece membri ai familiei Gruia împart cinci camere şi trăiesc din pensia alimentară a lui Graţian şi din indemnizaţiile de handicap de care beneficiază rudele sale.
INTERES
Proces monitorizat de autorităţile italiene
La cererea expresă a Ministerului Afacerilor Externe din Italia, Consulatul General de la Timişoara va avea un reprezentant la procesul de astăzi. „Este un caz foarte important pentru autorităţile italiene. În sala de judecată va fi comisarul adjunct administrativ şi social al consulatului, Giuseppe Folino, împreună cu un traducător. La final, vom redacta un raport care va fi transmis Ambasadei Italiei, la Bucureşti şi, de acolo, mai departe la MAE“, spune Manlio Giuffrida, consulul general al Republicii Italiene la Timişoara.