Cazul coletelor EXPLOZIVE din Austin. Un al cincelea dispozitiv a mai făcut o VICTIMĂ
- Sorana Pătra șcu
- 21 martie 2018, 09:23
Mai multe pachete cu bombă au ucis două persoane în ultimele zece zile în Austin, capitala statului Texas, în plină desfășurare a unui mare festival. Experții afirmă că este vorba de profesioniști.
Explozia unuia dintre colete a rănit marţi seara un bărbat la Austin, în statul american Texas, informează Reuters. A fost al şaselea atentat dintr-o serie. În aceeaşi zi, un alt pachet, care conţinea cuie şi bucăţi de metal, explodase pe o bandă rulantă de la un centru de distribuţie al firmei de curierat FedEx, lângă San Antonio, în acelaşi stat. O angajată a fost trântită la pământ de deflagraţie, scrie Agerpres.
Ultima victimă, cea de marţi seara, a suferit răni grave, dar probabil va supravieţui, a anunţat serviciul local de urgenţă. La anchetă participă și FBI-ul.
Al cincilea colet exploziv fusese expediat prin FedEx de la o adresă din Austin la alta din aceeaşi localitate, iar firma a identificat şi un alt pachet trimis de acelaşi expeditor, pe care l-a predat autorităţilor. Deoarece victimele primelor trei explozii erau de culoare, poliţia a formulat iniţial ipoteza unei motivaţii rasiste a atentatelor. Următorii doi răniţi au fost însă bărbaţi albi. Sute de agenţi federali şi locali caută indicii privind mobilul şi identitatea atentatorului în serie. Patru colete explozive au ucis doi oameni şi au rănit mai mulţi în ultimele trei săptămâni. Duminică, tot la Austin, al patrulea atentat similar s-a soldat cu rănirea a doi bărbaţi.