Cazul Colectiv. Președintele Asociației victimelor mulțumește șefului CNAS

Colectiv. Sursa foto: Arhiva EVZ

Cazul Colectiv revine în atenție la opt ani de la tragedia din clubul bucureștean care a dus la moartea câtorva zeci de tineri. Președintele Asociației Colectiv care reunește victimele și rudele acestora, mulțumește șefului CNAS, Andrei Baciu.

Colectiv va rămâne în memoria românilor drept una dintre cele mai mari tragedii din istoria recentă. În incendiul din urmă cu opt ani au murit un număr de 64 de tineri. O parte au murit în flăcări, iar alții în spitale din cauza infecțiilor căpătate. Alte 186 de persoane au fost rănite, din care 146 au fost spitalizate, cu răni de diferite grade.

La opt ani de la cumplita tragedie din clubul Colectiv, Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv, îi mulțumește public președintelui CNAS, Andrei Baciu. Reprezentantul victimelor salută inițiativele adoptate de instituția condusă de Andrei Baciu în vederea tratării pacienților cu arsuri.

Eugen Iancu a amintit despre momentele tragice de la Colectiv și despre ceea ce s-a făcut pentru a nu se mai repeta.

„În ultimele două luni la CNAS s-a muncit și pentru victimele incendiilor. S-a lucrat la un document care vine în sprijinul pacienților cu arsuri. Se propune decontarea serviciilor de kinetoterapie și psihoterapie; se propune eliminarea necesității obținerii recomandărilor de la medicii de familie permițând chirurgilor plasticieni  medici curanți ai pacienților cu arsuri sa recomande direct aceste servicii;

se propune decontarea costumelor compresive; se propune ca pacienții cu arsuri să poată merge direct la consult în ambulatoriu fără a mai fi nevoie de trimitere de la medicii de familie. Acest document a ajuns la Ministerul Sănătății și va intra în dezbatere publică. Sper ca în curând documentul să fie aprobat de domnul Ministru al Sănătății și de Primul Ministru”, a scris Eugen Iancu pe Facebook.

Andrei Baciu Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Colectiv rămîne o tragedie imensă

Președintele Asociației victimelor din urmă cu opt ani a mulțumit președintelui CNAS, Andrei Baciu, dar și echipei accestuia. Eugen Iancu și-a pierdut fiul, pe Alex, în contextul incendiului de la Colectiv. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a murit din cauza rănilor, la trei săptămâni după incendiul de la Colectiv.

„Mulțumesc echipei CNAS condusă de Președintele CNAS Andrei Baciu pentru modul exemplar în care au acționat la elaborarea acestui documenta”, concluzionează Eugen Iancu.

Președintele CNAS, Andrei Baciu, a arătat că pacienții cu arsuri au nevoie de măsuri concrete pentru recuperare. Pe lângă lupta cu boala și cu traumele, aceștia nu trebuie să mai sufere și din cauza sistemului. În această direcție se înscrie demersul pe care l-a inițiat, pentru a ușura accesul vctimelor la tratamente și investigații.

„Pacienții cu arsuri au nevoie de măsuri concrete, care să îi ajute în lungul drum al recuperării lor. (...) Cu alte cuvinte, dacă lupta cu boala este inevitabilă, măcar să eliminăm lupta cu sistemul”, a declarat Andrei Baciu.

Nicolae Ciucă Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Mesajul lui Nicolae Ciucă

Tot în acest context, președintele Senatului, Nicolae Ciucă a salutat inițiativa CNAS. El a vorbit despre problemele cu care se confruntă pacienții cu arsuri grave. Nicolae Ciucă a făcut referire la Colectiv, cea mai mare tragedie din ultimii ani.

Președintele Senatului a sublinait că pe lângă rănile fizice, mulți dintre cei care au trecut prin această nenorocire suferă și trauma psihice. Mulți au rămas marcați pe viață și îndurerați.

„Mulţi dintre cei ce au scăpat cu viaţă suferă şi astăzi din cauza rănilor provocate de incendiu, iar toţi cei care au pierdut pe cineva drag în acea noapte au rămas, pentru totdeauna, marcaţi şi plini de durere”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.