O bătrână în vârstă de 92 de ani din Chile purta în pântece de cel puţin 50 de ani un fetus mumificat cântărind aproape două kilograme, au descoperit medicii în urma unor analize medicale de rutină după ce femeia căzuse, informează AFP.
"Această este o descoperire întâmplătoare care a avut nici o legătură cu cauzele examinării pacientului", a declarat vineri la Radio Bio Bio un responsabil al unui spital din oraşul-port de San Antonio, la vest de Santiago, informează Agerpres.
Nonagenara a fost dusă de urgenţă la spital de familia sa după ce a căzut. Într-o radiografie a şoldurilor a fost descoperită existenţa fătului care avea o dezvoltare a aproximativ şapte luni şi cântărea două kilograme. Din motive nespecificate, fătul s-a mumificat, fără a provoca un disconfort deosebit, femeia neştiind la vremea respectivă că era însărcinată. Ea s-a întors acasă la câteva ore după internare, fără să se opereze.