Cazul Caracal. Există coincidenţe care şochează din nou România. Breaking news
- Dragos Manea
- 31 iulie 2019, 09:25
Cazul Caracal pare inspirat dintr-un caz din Spania, în care trei adolescente au fost răpite, violate și ucise cu cruzime.
În anul 1992, într-un mic orășel de lângă Valencia, trei adolescente au fost răpite în timp ce făceau autostopul, apoi violate, torturate și într-un final ucise și îngropate într-o zonă de munte greu accesibilă. În anul 2019, într-un mic orășel de lângă Craiova, două adolescente au fost răpite în timp ce făceau autostopul, apoi violate, ucise și cel mai probabil carbonizate într-un butoi și apoi aruncate într-un râu.
Asemănările dintre cele două cazuri sunt înfiorătoare și nu este exclus ca monstrul din Caracal să se fi inspirat din cazul Alcàsser, mai ales că acesta a rămas în continuare nerezolvat, în ciuda unei condamnări de 20 de ani pe care a primit-o unul dintre cei implicați, scrie observator.tv.
Cazul Alcàsser a revoluționat sistemul judiciar din Spania, începând cu anul 1992 și până în prezent și a devenit un subiect urmărit la nivel international din cauza brutalității crimelor comise, a criticilor aduse investigației poliției, dar și a modului în care s-a transformat mass-media.
Miriam Garcia (14 ani), Antonia Gomez (15 ani) și Desiree Hernandez (14 ani) au dispărut pe 13 noiembrie 1992 în timp ce făceau autostopul.
Cele trei fete au fost văzute ultima data în viață în timp ce se urcau într-o mașină în care se mai aflau cel puțin trei persoane.
Dispariția celor trei fete a luat o amploare uriașă în Spania. Pe 27 ianuarie 1993, la 75 de zile după ce au fost ucise, cadavrele fetelor au fost găsite de doi apicultori, îngropate într-o zonă greu accesibilă de lângă localitatea La Romana.
Cazul Alcàsser a fost judecat prima dată în cadrul emisiunilor TV din Spania, acolo unde tatăl lui Miriam Garcia, Fernando, a lansat numeroase ipoteze și presupuneri, devenind o adevărată vedetă TV și fiind aclamat de milioane de spanioli.
În realitate, cazul Alcàsser a fost judecat la o instanță din Valencia, acolo unde unul dintre inculpați (n.r. numărul lor nefiind clar nici până astăzi), Miguel Ricart, a fost condamnat la închisoare pe viață. El a fost eliberat însă din închisoare după 20 de ani, după o decizie a Curții Europene de Justiție.
În continuare, cel considerat a fi cel care le-a răpit, violat și ucis prin împușcare pe cele trei fete, Antonio Angles, este de negăsit. El a fugit din Spania imediat după ce le-a ucis pe cele trei fete și nu a mai fost găsit vreodată.