Un celebru cazino din România a fost reabilitat și transformat în muzeu. Redeschiderea are loc în ziua în care se sărbătoresc 105 ani de la Unirea Bucovinei cu România.
Cazinoul Băilor din Vatra Dornei a fost renovat și redeschis ca muzeu printr-un proiect cu fonduri europene. Redeschiderea a avut loc în ziua în care se sărbătoresc 105 ani de la Unirea Bucovinei cu România.
Actualul proprietar, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a vrut să repare bijuteria din secolul al XIX‑lea. Aceasta a fost construită din porunca Împăratului Franz Joseph, după modelul celebrului cazinou din stațiunea Baden de lângă Viena. Clădirea a fost naționalizată în timpul regimului comunist și cel mai mult a avut de suferit după 1990, când a intrat într-un proces de degradare.
Cazinoul Băilor din Vatra Dornei arată ca la început
Directorul tehnic a declarat că au reușit să facă cazinoul să are ca la început și să reproducă ornamentele originale.
„Provocarea a fost să arate cazinoul exact cum arăta când s-a dat în folosință. O parte din ornamente erau originale și le-am reprodus după ce am găsit pe teren”, a spus Gheorghe Băian, director tehnic, firmă de construcții.
Finanțare europeană de 5 milioane de euro
Cazinoul a fost renovat cu bani europeni, accesați de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Este vorba de o finanțare europeană de 5 milioane de euro.
„Vorbim de o finanțare europeană de 5 milioane de euro, din care contribuția beneficiarului a fost de 2 la sută. Am început lucrările și la parcul cazinoului, care va fi o zonă cultural - artistică”, a spus Ciprian Mușca, consilier financiar, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Cazinoul din Vatra Dornei va fi muzeu
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a spus că bijuteria din Vatra Dornei va funcționa ca muzeu și că vor putea fi organizate evenimente culturale și corporate. Deschiderea cazinoului din Vatra Dornei a avut loc chiar de Ziua Bucovinei. Atunci s-a ținut și o expoziție impresionantă.
„Va funcționa ca muzeu, va funcționa ca o clădire multiplă. Se vor putea organiza evenimente, evenimente filantropice, evenimente corporate”, a spus Alexandru Flavian Sava, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.