Un marocan a recurs la un gest extrem după ce soţia i-a refuzat dreptul să se însoare cu o a doua femeie. În vârstă de 33 de ani, bărbatul a dat foc la casă, şi-a scos repede cei trei copii din locuinţă şi şi-a încuiat soţia de 30 de ani înăuntru.
Masacrul s-a petrecut la 21 ianuarie, în localitatea Alcazarquivir. Supărat că soţia i-a refuzat dreptul la poligamie, bărbatul a ars-o de vie. Poliţia a aflat chiar de la fiul cel mare, în vârstă de 12 ani, că focul a fost declanşat intenţionat. Bărbatul a fost condamnat la închisoare pe viaţă de un tribunal din Tanger, informează ziarul Ahbar al Yawm, citat de EFE.
Oamenii din localitate au dezvăluit că bărbatul îşi mai dorea o soţie. Prima soţie nici nu a vrut să audă de acest lucru, fapt ce l-a înfuriat la culme pe bărbat. Legea marocană permite poligamia, atât timp cât prima soţie îşi dă acordul. Bărbatul ar fi încercat să obţină şi divorţul, dar s-a răzgândit după ce a aflat costurile unui astfel de demers. Prin urmare, a ales să-şi molesteze soţia pentru a o face pe aceasta să ceară divorţul, însă nici aşa nu a avut succes.