CAZ REVOLTĂTOR. Ministrul Pricopie A RENUNȚAT la un post la Bruxelles fiindcă nu şi-a impus ”PILA” în fața unui EXPERT

CAZ REVOLTĂTOR. Ministrul Pricopie A RENUNȚAT la un post la Bruxelles fiindcă nu şi-a impus ”PILA” în fața unui EXPERT

Din cauză că şeful de la Educaţie promovase un alt candidat, România a pierdut oportunitatea de a fi reprezentată de un specialist la Direcţia pentru Educaţie şi Cultură a Comisiei Europene. Pricopie a refuzat să avizeze detaşarea Margaretei Ivan, director al Direcţiei pentru Implementarea Cadrului Naţional al Calificărilor, care câştigase concursul de la Bruxelles, după ce "protejatului" său i-a fost respinsă candidatura.

Interesul obscur al ministrului Educaţiei Remus Pricopie a privat România de un post de expert în educaţie pe lângă Comisia Europeană (CE). În iulie 2013, Comisia a scos la concurs mai multe posturi de experţi naţionali, care urmează să implementeze programul "Educaţie şi formare 2020" (ET 20), noul cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale. În septembrie, Margareta Ivan, director în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Calificări, din Ministerul Educaţiei, şi-a depus candidatura pentru unul dintre posturi. Dosarul a cuprins, pe lângă CV-ul care să demonstreze experienţa şi expertiza în domeniul educaţiei şi formării profesionale, şi o scrisoare de sprijin a Ministerului Educaţiei Naţionale. Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru învăţământul superior, a semnat scrisoarea, permiţând astfel candidatura Margaretei Ivan. Concursul propriu-zis, la care au participat sute de candidaţi din statele membre UE, a constat într-un interviu susţinut în faţa unei comisii formate din trei experţi CE, o lucrare scrisă şi un interviu cu directorul Directoratului B, Antonio Silva Mendes. Ministrul Educaţiei refuză detaşarea Margareta Ivan a reuşit să câştige concursul, iar pe 26 noiembrie a fost anunţată că a fost selecţionată. Postul era pentru o durată de doi ani, începând cu data de 1 februarie 2014. Mai era o simplă formalitate de îndeplinit, dar aceasta s-a dovedit a fi adevărata piatră de încercare. Regulamentul şi procedura de detaşare a experţilor naţionali în structurile Comisiei Europene prevedea avizarea, până pe 29 noiembrie, a două formulare de către angajator, adică Ministerul Educaţiei din România, prin reprezentantul său legal, ministrul Remus Pricopie. Surprinzător, pe 27 noiembrie, Margareta Ivan a fost informată de către şeful său direct, Nicolae Postăvaru, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Calificări, că ministrul Pricopie a refuzat să-şi dea acordul. Nicolae Postăvaru i-a sugerat să discute direct cu ministrul, pentru că mai erau doar două zile până când expira termenul de depunere a avizului. Remus Pricopie nici n-a vrut să audă şi a refuzat să o primească pe Margareta Ivan în audienţă. "A fost un abuz, mi s-a încălcat dreptul la muncă, garantat de Constituţie", a declarat, pentru "Evenimentul zilei", Margareta Ivan. Refuzul ministrului de a aviza detaşarea expertului duce practic la ratarea unei importante oportunităţi. România nu va mai fi reprezentată de un expert naţional la implementarea programului de lucru Educaţie şi Formare 2020, postul urmând să fie ocupat de reprezentantul altui stat UE. CITIȚI ȘI:

  • Ministrul Educației tratează cu superficialitate cel mai recent caz de plagiat: ”O să avem o discuție”

"Pila" lui Pricopie a picat testul Motivul refuzului a ieşit însă la iveală în urma unei "scăpări" a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Calificări. Acesta i-a trimis Margaretei Ivan un e-mail, în care a explicat ce s-a întâmplat. "Vă informez că dosarul dvs. depus la semnat la secretariat pentru postul de la Comisie este la dl. ministru Pricopie, care l-a cerut să-l studieze, fiindcă dânsul ştia că a dat recomandare altei persoane din minister", notează Postăvaru. Surse avizate din Ministerul Educaţiei au declarat, pentru "Evenimentul zilei", că Remus Pricopie propusese pentru ocuparea acestui post un protejat de-al său, care nu ar fi avut însă o "prestaţie" convingătoare, fiind eliminat de comisia de concurs încă din faza de selecţie a CV-urilor. Cu toate acestea, Remus Pricopie a decis, inexplicabil, ca expertul Margareta Ivan să nu ocupe acest post. "Am fost informată că Ministerul Educaţiei Naţionale a trimis o adresă, la jumătatea lunii decembrie, că nu este de acord cu detaşarea mea la Comisia Europeană", ne-a spus Margareta Ivan. CITIȚI ȘI:

  • Remus Pricopie: "200 de milioane de euro din fonduri structurale vor fi investiţi în infrastructura şcolară"

Ce este programul "Educaţie şi formare 2020" ET 2020 este un nou cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale, creat în scopul de a răspunde la provocările în ceea ce priveşte crearea unei Europe bazate pe cunoaştere şi transformarea învăţării pe tot parcursul vieţii, într-o realitate pentru toţi. Programul prevede obiective strategice comune pentru statele membre, inclusiv un set de principii pentru atingerea obiectivelor, precum şi metode de lucru comune cu domenii prioritare pentru fiecare ciclu de lucru periodic. Principalul scop al cadrului este de a sprijini statele membre în ceea ce priveşte dezvoltarea în continuare a sistemelor lor de educaţie şi formare. "Evenimentul zilei" a încercat, în repetate rânduri, să obţină punctul de vedere al ministrului Remus Pricopie, referitor la cazul Margaretei Ivan, dar acesta nu a răspuns demersurilor noastre insistente. "Am fost informată că Ministerul Educaţiei Naţionale a trimis o adresă, la jumătatea lunii decembrie. A fost un abuz, mi s-a încălcat dreptul la muncă, garantat de Constituţie." MARGARETA IVAN, director în Ministerul Educaţiei

Ne puteți urmări și pe Google News