O femeie de 40 de ani a șocat pe toată lumea cu gestul ei: și-a abandonat bebelușul nou-născut într-o cutie de carton!
Femeia a lăsat cutia în care era copilașul ei într-o casă părăsită din comuna Morunglav, judeţul Olt! Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, care cercetează cazul, au descoperit că mama fără suflet este infirmieră la spitalul din Balş.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, Mihaela Dicanu, femeia mai are acasă alți doi copii. „S-a dispus o anchetă in rem pentru rele tratamente aplicate minorului. Față de femeie se va dispune și o expertiză medico-legală pentru a se vedea dacă a avut discernământ, dacă i-a fost afectat discernământul”, a declarat Mihaela Dicanu.
Bebelușul abandonat într-o cutie de carton avea doar trei zile. El a fost găsit în viaţă, învelit cu o pătură. „A fost găsit în șoc hipotermic, cu hipotermie severă, 32 grade temperatură cutanată, cu glicemie nedetectabilă. În momentul de față este în incubator, cu temperatură cutanată în creștere, cu perfuzie, cu glicemia echilibrată și în curs de echilibrare și a celorlați parametri”, a declarat Lucica Alexe, șef Secție Neonatologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Reprezentanții DGASPC Olt au fost sesizați de medici, iar asistenții sociali vor prelua bebelușul, informează România Tv.